Salariile angajaților cu studii superioare din Primăria Capitalei ar putea crește cu 5%, iar cele ale muncitorilor și îngrijitorilor cu 30%

Consiliul General al Capitalei va dezbate în şedinţa de joi un proiect de hotărâre prin care sunt stabilite salariile de bază pentru funcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general şi din cadrul serviciilor şi instituţiilor publice de interes local al municipiului, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 feb. 2024, 17:02
Salariile angajaților cu studii superioare din Primăria Capitalei ar putea crește cu 5%, iar cele ale muncitorilor și îngrijitorilor cu 30%

Proiectul a primit aviz nefavorabil din partea Comisiei economice a CGMB. Din dezbateri a reieşit că, în cadrul şedinţei de joi a CGMB, vor fi propuse o serie de amendamente, în contextul în care sindicatele nu ar agrea forma actuală a proiectului.

Directorul executiv al Direcţiei Managementul Resurselor Umane, Geta Drăgoi, a precizat că hotărârea prevede o creştere de aproximativ 5% pentru angajaţii cu studii superioare şi de 30% pentru personalul cu salarii mici (muncitori, îngrijitori şi angajaţi cu studii medii) în ceea ce priveşte salariile de bază din cadrul aparatului de specialitate al primarului general, din cadrul Poliţiei Locale, DGASMB, Direcţiei de Evidenţa Persoanelor, ASSMB, Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, ARCUB, Creart, Administraţiei Străzilor, AFI, Administraţiei Grădinii Zoologice, ALPAB, ASPA sau Proedus.

Situaţia diferă în cazul instituţiilor de cultură, pentru care nu sunt prevăzute aceleaşi creşteri. Geta Drăgoi a explicat că instituţiile de cultură au grile de salarizare prevăzute de Legea 153/2017, iar acestea au beneficiat deja de o creştere de 5% de la 1 ianuarie.

„Pentru aceste instituţii s-a urmărit micşorarea decalajului dintre personalul cu studii superioare salarizat pe Legea 153 şi personalul cu studii superioare salarizat pe grilele administraţiei”, a indicat Drăgoi.

În baza acestui proiect, creşterea fondului de salarii este estimată la 13 – 15%. Strict pentru angajaţii Primăriei, creşterea ar fi de aproximativ 7%.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...