Salariile grefierilor rămân neschimbate și după 12 iulie, când intră în vigoare Legea 11/2024 privind statutul acestora

Guvernul a adoptat, vineri, o Ordonanţă de Urgenţă prin care rămân neschimbate şi după 12 iulie salariile aflate în plată ale grefierilor şi ale altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, a personalului de instruire propriu şi a personalului de instruire colaborator din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 28 iun. 2024, 18:47
Salariile grefierilor rămân neschimbate și după 12 iulie, când intră în vigoare Legea 11/2024 privind statutul acestora

Legea 11/2024 privind statutul grefierilor şi a altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice urmează să intre în vigoare la data de 12 iulie 2024.

„Până la elaborarea şi la aplicarea noii legi de salarizare pentru personalul din sistemul public, adoptarea prezentei reglementări este necesară pentru a implementa în mod eficient şi echitabil prevederile Legii nr. 11/2024 sub aspectul salarizării personalului aflat în funcţie sau reîncadrat”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Prin actul normativ se reglementează salarizarea funcţiilor rezultate în urma transformărilor prevăzute de Legea 11/2024 astfel încât „să menţină nivelurile de salarizare actuale, astfel încât să nu se producă majorări de cheltuieli salariale care ar putea destabiliza bugetul” şi salarizarea formatorilor cu normă întreagă proveniţi din rândurile grefierilor cu studii superioare juridice şi a personalului de instruire colaborator al Şcolii Naţionale de Grefieri la plata cu ora.

Se acoperă astfel un vid legislativ ce ar avea drept consecinţă imposibilitatea salarizării acestora, după 12 iulie, menţionează Guvernul.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...