Salariile oferite de olandezii de la Action „care au mereu 1.500 de produse sub 5 lei” încep de la 4.000 de lei net pentru manageri adjuncţi de magazine. Salariile pentru acelaşi post diferă în funcţie de oraş

Retailerul olandez Action vrea să deschidă magazine în Aiud şi Ploieşti, unde face deja angajări.
Economica.net - S, 17 ian. 2026, 17:10
Salariile oferite de olandezii de la Action

Retailerul olandez Action avea aproape 3.000 de magazine în 12 țări europene la finalul anului 2024, circa 80.000 de salariaţi și o cifră de afaceri totală anuală de peste 13 miliarde de euro în 2024, conform informaţiilor companiei consultate de Economica.net.
Action Retail se poziţionează pe segmentul retailerilor cu preţuri mici şi susţine că „întotdeauna are 1.500 de produse sub 5 lei” şi săptămânal are 150 de produse noi.
Principalii concurenţi ai retailerului Action în România sunt Pepco şi Kik.

Action Retail Romania vrea să deschidă magazine în Aiud şi Ploieşti, unde deocamdată angajează manageri adjuncţi de magazine.

Salariul net oferit de Action pentru postul de manager adjunct de magazin în Aiud e cuprins între 4.000 de lei şi 4.200 de lei lunar, iar pentru cel din Ploieşti – între 4.200 de lei – 4.500 de lei lunar , arată anunţurile de recrutare consultate de Economica.net.
Printre beneficiile extrasalariale oferite candidaţilor se numără tichete de masă în valoare de 40 de lei pentru fiecare zi lucrată, reducere de 15% la toate produsele Action, concediu de odihnă de 22 de zile pe an, asigurare medicală privată.

Se califică pentru posturile de manageri adjuncţi de magazine candidaţii care au minimum un an experienţă într-o poziţie de coordonare, preferabil în domeniul retail, cei care sunt orientaţi către soluții şi către clienţi. Angajatorul caută pentru aceste posturi candidaţi care au absolvit cel puţin liceul, pot susţine o conversaţie în engleză şi sunt dispuşi la muncă în ture şi în weekend.

Am scris deja că Action Retail Romania vrea să deschidă magazine în Bistriţa şi la Haţeg, pentru care recrutează în această perioadă pe posturile de manager şi de manager adjunct, potrivit anunţului de recrutare consultat de Economica.net.

Economica.net a anunţat în exclusivitate în februarie intrarea companiei Action Retail în România.

Action Retail a deschis primele sale magazine din România la Piteşti, Arad, Oradea, Hunedoara, Bragadiru, Turda, Râmnicu Vâlcea.

Action va deschide magazine în Târgovişte, Ploieşti, Bistriţa, Floreşti, arată anunţurile de angajare consultate de Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune un audit intern la minister și va analiza cauzele întârzierilor......
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Zeci de mii de persoane au protestat în centrul Lisabonei față de creșterea costului vieții și agravarea crizei locuințelor ...
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit la alegerile pentru Senat
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit ...
Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat de sâmbătă, în ...