Salariul directorului general RATB, mai mic cu 50% decât cel al executivilor

Economica.net
13 05. 2013
ratb_93663100_53302200

Potrivit unui comunicat al RATB, remis luni AGERPRES, directorul general al RATB beneficiază de o remuneraţie lunară acordată prin contractul de mandat, stabilită în conformitate cu OUG nr. 79/2008, la nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de viceprimar, aceasta fiind în cuantum net de 4.477 lei.

Pe de altă parte, directorii executivi sunt încadraţi conform grilei de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil.

În aceste condiţii, venitul net lunar obţinut de directorul de infrastructură se ridică la 6.724 lei, a celui de resurse umane la 6.724 lei, directorul tehnic – 6.898 lei, director exploatare – 6.898 lei, director economic – 6.898 lei, director comercial – 6.898 lei, director Uzina RATB – 5.442 lei.

RATB precizează că suma de 23.000 lei, vehiculată în presă ca fiind salariul lunar al unui director RATB, nu este conformă cu realitatea.

„Pentru a elimina confuziile şi dezinformarea opiniei publice subliniem faptul că această sumă a fost obţinută în iulie 2010, de către Directorul de Resurse Umane, Gheorghe Rebegeanu, atunci când a ieşit la pensie. Această cifră nu reprezintă salariul lunar al fostului director, ci venitul obţinut de acesta, conform Contractului Colectiv de Muncă, din cumularea salariului lunar plus prima de vacanţă (80% din salariul de bază) plus două salarii de bază acordate angajaţilor la pensionare”, se mai menţionează în comunicat.

RATB are 11.000 de angajaţi, iar salariul mediu este în jurul valorii de 2.100 lei.