Salariul mediu net în sectorul service & reparații a ajuns 4.000 de lei. Un mecanic auto câștigă în medie 3.500 de lei, iar un electrician 3.600 – Index eJobs

Specialiștii din zona de service și reparații continuă să fie unii dintre cei mai căutați candidați din piață, atât de către angajatorii din România, cât și de cei din afara țării. De la începutul anului și până acum, 3.000 de locuri de muncă pentru acest sector au fost postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Ion Dobreanu - mie, 22 feb. 2023, 19:29
Salariul mediu net în sectorul service & reparații a ajuns 4.000 de lei. Un mecanic auto câștigă în medie 3.500 de lei, iar un electrician 3.600 - Index eJobs

13,4% dintre acestea aparțin angajatorilor din străinătate, procent care depășește media pieței la nivel general, în condițiile în care, pentru toate domeniile, doar 6,2% dintre joburi sunt peste hotare.

„Este o creștere continuă a nevoii de specialiști și muncitori calificați pentru acest domeniu de activitate. O dată, pentru că sunt mulți care aleg să plece și să lucreze în străinătate și, apoi, pentru că scade numărul de tineri instruiți în școli de profil. În plus, pentru anumite meserii, precum cea de electrician, instalator ori mecanic auto, vedem tot mai multe cazuri în care acești specialiști aleg să lucreze pe cont propriu”, spune Roxana Drăghici (foto), Head of Sales în cadrul eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în service & reparații este de 4.000 de lei pe lună. Un mecanic auto câștigă, în medie, 3.500 de lei pe lună, la nivel național, în timp ce un vopsitor auto poate ajunge până la 5.000 de lei pe lună. Un tehnician depanator are o medie salarială netă de 3.500 de lei, iar un inginer depanator câștigă 7.000 de lei. Frigotehniștii, instalatorii sau electricienii sunt alte trei specializări căutate pentru care remunerația medie este cifrată la 4.000, 3.000, respectiv 3.600 de lei.

„Atunci când acești specialiști lucrează în sistem de freelancing, veniturile pe care le încasează depășesc în aproape toate cazurile 5.000 de lei pe lună, în funcție de numărul de lucrări preluate și de complexitatea acestora. Iar pentru cei care lucrează în străinătate, vorbim despre salarii care pleacă de la 1.500 de euro, net. Pentru că sunt joburi care cer competențe tehnice foarte specifice care sunt din ce în ce mai greu de găsit în piață, chiar și în cazul acelor poziții entry level care nu necesită studii superioare, media salarială netă, la nivel național este de 3.200 de lei”, a adaugat Roxana Drăghici.

Alte poziții pentru care au fost introduse salarii în Salario sunt inginer auto (4.500 de lei), electrician auto (4.000 de lei), consilier service (3.200 de lei), inginer de depanare (7.000 de lei), tehnician de diagnoză auto (5.000 de lei) sau alpinist utilitar (5.000 de lei). În acest moment, 1.000 de locuri de muncă pentru cei specializați în service & reparații sunt disponibile pe eJobs.ro.

Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de către angajații din service & reparații sunt pentru:
• Operator calculator – 2.200 de lei;
• Casier – 2.500 de lei;
• Strungar – 3.000 de lei;
• Consilier service – 3.100 de lei;
• Operator CNC – 3.200 de lei.

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din service & reparații sunt:
• Slobozia: 2.100 de lei;
• Alba Iulia: 2.460 de lei;
• Târgu Jiu: 2.500 de lei;
• Mangalia: 2.620 de lei;
• Satu Mare: 2.800 de lei.

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din service & reparații sunt:
• București : 4.250 de lei;
• Cluj – Napoca: 4.000 de lei;
• Brașov: 3.900 de lei;
• Sibiu: 3.700 de lei;
• Timișoara: 3.600 de lei.

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

• Director tehnic: salariul mediu net la nivel național – 6.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 14.800 de lei;
• Inginer auto: salariul mediu net la nivel național – 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 12.000 de lei;
• Inginer mecanic: salariul mediu net la nivel național – 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 10.000 de lei;
• Inginer electric: salariul mediu net la nivel național – 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 8.800 de lei;
• Mecanic auto: salariul mediu net la nivel național – 3.500 lei, salariul maxim introdus în Salario – 8.000 de lei.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 29.000 de locuri de muncă. Peste 550.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...