Salariul minim crește de la 1 iulie. Ministrul Muncii a făcut anunțul
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/Angajati-747x420.jpg)
„Am luptat pentru creşterea salariului minim pentru că ştiu că, pentru sute de mii de români, acesta nu este doar un indicator economic, ci venitul de care depinde viaţa de zi cu zi. Vorbim despre oameni care muncesc cinstit şi care merită să trăiască cu demnitate din munca lor. Majorarea salariului minim înseamnă mai multă siguranţă, o putere de cumpărare mai mare şi o barieră împotriva abuzurilor şi a muncii la negru. Am susţinut această măsură pentru că eu cred că munca trebuie respectată, nu exploatată. Iar rolul nostru este să fim de partea celor care muncesc, să le oferim protecţie şi şansa la un trai mai bun”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, într-un comunicat.
Din luna iulie 2026, tariful orar va fi de 25,949 de lei/oră pentru un program complet de lucru de 166,667 de ore, în medie, pe lună.
Majorarea reprezintă o creştere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. În valoare netă, salariul va fi de 2.699 de lei (cu deducerea de 200 de lei), majorarea pe net fiind de 125 de lei.
În România, beneficiază în prezent de salariul de bază minim brut garantat în plată un număr de 831.382 de salariaţi, a mai precizat Ministerul Muncii.
De majorarea salariului de bază minim brut pe ţară vor beneficia un număr de 1.759.027 de salariaţi.