Salariul minim din M.Britanie ar putea atrage un număr mare de imigranţi români şi bulgari – studiu

Familiile româneşti care vor emigra în Mare Britanie anul viitor ar putea să o ducă de opt ori mai bine lucrând pentru salariul minim în această ţară decât în cea de origine, în timp ce familiile bulgăreşti ar putea să îşi crească standardele de trai de aproape nouă ori, susţine MigrationWatch.
Economica.net - mar, 19 feb. 2013, 07:29
Salariul minim din M.Britanie ar putea atrage un număr mare de imigranţi români şi bulgari - studiu

Raportul realizat de centrul de reflecţie MigrationWatch şi ale cărui rezultate au fost publicate de cotidianul Daily Mail, în ediţia electronică, intervine pe fondul îngrijorărilor britanicilor cu privire la deschiderea pieţei muncii pentru români şi bulgari începând din ianuarie 2014.

Raportul susţine că standardele de trai ale familiilor poloneze cu salariu minim au fost de patru ori mai mari în Marea Britanie decât în ţara de origine, iar aceasta înseamnă doar jumătate din avantajul pe care migraţia îl va oferi românilor şi bulgarilor.

„Având în vedere că stimulentele economice pentru români şi bulgari sunt de două ori mai mari decât cele pe care le-au avut muncitorii polonezi, ar fi absurd de sugerat că nu va exista un aflux semnificativ”, afirmă raportul.

Acesta ia în calcul salariul minim şi nivelul ajutoarelor sociale din Marea Britanie şi ţările est-europene, precum şi puterea de cumpărare, oferind o măsură corectă a standardelor de trai, susţine cotidianul britanic.

Acesta constată că un muncitor cu o soţie care depinde de el şi doi copii ar câştiga echivalentul a 70 de lire sterline (355 de lei) pe săptămână conform salariului minim din România. În Marea Britanie, unde salariul minim este susţinut de beneficii sociale, venitul familiei ar fi de 543 de lire sterline (2.760 de lei) pe săptămână. Familia ar putea, de asemenea, depune actele pentru a primi o locuinţă socială.

În mod similar, o familie din Bulgaria ar avea 543 de lire sterline pe săptămână în Marea Britanie, comparativ cu doar 62 de lire sterline în ţara de origine.

Chiar şi o familie care câştigă un salariu mediu în Bulgaria şi România ar putea să o ducă de trei sau patru ori mai bine lucrând în Marea Britanie pe salariul minim. Ar putea fi şi oportunităţi considerabile de economisire, o componentă importantă a emigraţiei din estul Europei.

MigrationWatch a estimat că 50.000 de români şi bulgari vor veni în Marea Britanie în fiecare an în următorii cinci ani, începând din 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Economiei avertizează că nerespectarea termenului de transmitere a documentelor duce la respingerea cererilor pentru programul de finanțare Femeia Antreprenor
Ministerul Economiei avertizează că nerespectarea termenului de transmitere a documentelor duce la respingerea cererilor ...
Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor solicitate conduce la respingerea finanţării în cadrul programului Femeia Antreprenor - ediţia 2024, care are finanţări de până......
Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T care aduce bateria de 7.000 mAh și camera de 50MP cu zoom ultra AI de până la 120x
Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T care aduce bateria de 7.000 mAh și camera de 50MP cu zoom ultra AI de până la 120x
Xiaomi a dezvăluit joi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T, noua serie Xiaomi 17T, ce include ...
Primăriile de sector vor fi obligate să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci”. Toată lumea va trebui să separe deșeurile pe fracții – proiect PMB
Primăriile de sector vor fi obligate să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci”. Toată lumea ...
Autorităţile administraţiei locale vor avea obligaţia să implementeze instrumentul economic "plăteşte pentru cât ...
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România ce reunește o competiție internațională de top, creatorii ...