Salariul transparent: efectele pe care le-ar putea avea asupra pieţei muncii, preconizate de firma TPA România

23 02. 2026
calcul 456765434567

„Dincolo de amenzile administrative pentru nerespectarea obligațiilor introduse prin directivă, care urmează a fi stabilite prin legislația națională și care trebuie să fie proporționale și descurajante, neadaptarea la cerințele de transparență expune companiile unui risc major: vulnerabilizarea în raport cu angajații prin acțiuni în instanță pentru inegalitate sau discriminare salarială. Angajații pot solicita ajustarea salariilor și despăgubiri, inclusiv recuperarea integrală a plăților restante sau a primelor și beneficiilor în natură. Riscul este amplificat de faptul că sarcina probei revine angajatorului, iar sancțiunile pentru încălcări trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive, incluzând amenzi”, explică avocatul Dan Iliescu, Legal Partner al TPA România.

Implementarea Directivei europene despre transparenţă salarială ar obliga angajatorii să comunice intervalul salarial aferent postului vacant prin anunțul de recrutare sau cel târziu înainte de primul interviu. De asemenea, angajatorii nu vor mai putea solicita informații despre salariul anterior al candidatului, susţin oficialii firmei de audit TPA România.