Un copil de trei ani din Bucureşti a murit după ce ar fi mâncat o shaorma infectată cu salmonella. Părinţii lui sunt în stare gravă

Economica.net
19 05. 2018
shaorma_pui_vita_medie_maverick_43734700

„Băieţelul a decedat aseară în spital, iar părinţii se află într-o stare deosebit de gravă şi sunt internaţi. Ne rugăm pentru ei să scape cu bine. Fiind adulţi, au şanse mari să supravieţuiască acestei infecţii cu salmonella. O familie în componenţa căreia se afla şi un copil a consumat o shaorma într-un fast food din Bucureşti şi au ajuns la spital. Copilul din păcate a decedat”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului, Costel Stanciu.

Acesta a precizat că salmonella, bacteria din cauza căreia a murit băieţelul, se transmite prin ouăle de raţă, prin sosurile folosite la shaorma sau prin intermediul mâinilor murdare.

„Decesul a fost cauzat de o bacterie numită salmonella care provoacă salmonelloză, o boală destul de gravă şi în unele situaţii se lasă cu deces, în special la copii, de aceea le-aş sugera părinţilor să evite cu cât pot cu putinţă să le ofere copiilor alimente pregătite în fast food. Salmonella se transmite prin intermediul ouălor de raţă şi a preparatelor alimentare realizate cu materii prime crude, sau se poate transmite şi prin intermediul mâinilor murdare”, subliniază Costel Stanciu, potrivit Mediafax.