Sameday depășește pragul de 5.100 easybox-uri și înregistrează 160 milioane de colete livrate în lockerele din România

Sameday, unul dintre cei mai mari jucători din piața de curierat din România, anunță inaugurarea easybox-ului cu numărul 5.101, montat celebrativ la Cabana Dichiu, la altitudinea de 1.596 de metri.
Lidia Neagu - mar, 29 apr. 2025, 11:50
Sameday depășește pragul de 5.100 easybox-uri și înregistrează 160 milioane de colete livrate în lockerele din România

De la lansarea primului easybox în toamna anului 2018, Sameday a transformat fundamental modul în care românii primesc coletele comandate online. Conform studiilor derulate de companie, 95% dintre persoanele din mediul urban care comandă online au utilizat deja easybox pentru primirea sau trimiterea de colete. În același timp, preferința pentru livrarea la easybox este în creștere constantă. 58% dintre consumatorii din mediul urban preferă easybox, în detrimentul serviciului de livrare la ușă, aflat în scădere.

„Acum șapte ani instalam primul easybox în București, cu obiectivul de a pune la dispoziția clienților noștri o metodă de livrare eficientă, care oferă predictibilitate, control și confort. Astăzi știm că am schimbat paradigma industriei de curierat, deschizând un trend în livrări și transformând livrarea la easybox în criteriu de selecție a magazinului online. Depășirea pragului de 5.101 easybox-uri instalate în România reprezintă un pas înainte pentru creșterea penetrării e-commerce-ului și îmbunătățirea experienței de livrare și de trimitere a coletelor pentru clienții finali. Drumul nostru continuă”, declară Lucian Baltaru, CEO Sameday Group.

160 milioane de livrări în easybox-urile Sameday din România

Începând din octombrie 2018 densitatea easybox-urilor și numărul coletelor livrate au crescut constant, depășind semnificativ rata anuală de creșterea e-commerce-ului. Totodată, Sameday a îmbunătățit constant acoperirea națională a rețelei easybox care a crescut anual, atingând la nivelul lunii martie a anului 2025 peste 700 de localități din România.

În cei șapte ani de existență a rețelei easybox, Sameday a livrat în lockere 160 milioane de colete, echivalentul întregii populații a Europei Centrale și de Est.

Cea mai activă zonă din punctul de vedere al coletelor încărcate în easybox este regiunea București-Ilfov care a concentrat peste 61 de milioane de livrări, reprezentând 38% din totalul expedierilor din România. Județul Cluj se impune ca hub regional pentru Transilvania, procesând peste 12 milioane de colete livrate în easybox și confirmând apetitul ridicat al clujenilor pentru soluții moderne de livrare. Timișul, cu peste 8 milioane de expedieri easybox, și Iașiul, cu 7,5 milioane, completează podiumul centrelor regionale care adoptă masiv livrarea la easybox.

Din perspectiva numărului de easybox-uri active, zona metropolitană București-Ilfov constituie principalul hub logistic, cu peste 1.400 de easybox-uri instalate, urmată de județele Cluj, Timiș și Iași.

Destinatari deveniți „fani ai comenzilor la easybox”:

Conform datelor Sameday, în anul 2024, în medie, un destinatar care a ales livrarea la easybox a primit 38 de comenzi. easybox a generat un fenomen remarcabil prin creșterea frecvenței de utilizare. Cifrele sunt impresionante: peste 42.400 de clienți au accesat easybox între 100 și 149 de ori pe parcursul anului trecut, în timp ce aproape 21.000 de români au devenit super-utilizatori, cu peste 150 de colete livrate la easybox.

În vârful piramidei, Sameday a identificat un grup de elite format din peste 400 de super-fani care au utilizat serviciul de peste 300 de ori. Între aceștia, există chiar utilizatori cu peste 1.000 de livrări în anul 2024.

Această clusterizare demonstrează accelerarea cererii pentru serviciul easybox din partea unui segment de consumatori care au adoptat definitiv această soluție de livrare. Flexibilitatea oferită, experiența de utilizare simplă, fiabilitatea, proximitatea și disponibilitatea 24/7 sunt aspectele pe care utilizatorii le apreciază cel mai mult la easybox.

„În contextul în care timpul a devenit cea mai valoroasă resursă, Sameday easybox este soluția care oferă flexibilitate totală în preluarea sau trimiterea de colete. Studiile noastre arată că a putea include livrarea sau ridicarea unui colet în rutina zilnică este aspectul cel mai apreciat de utilizatorii easybox. Prin ecosistemul de servicii și prin aplicația Sameday App ne asigurăm că răspundem așteptărilor în creștere ale consumatorilor moderni și că ajutăm utilizatorii să devină fani ai comenzilor la easybox >>”, adaugă Elena Stoica, VP Marketing & Growth Sameday Group.

Perspective de viitor: extindere și inovație continuă

Pentru anul 2025, Sameday își propune să extindă rețeaua din România cu încă 1.200 de noi easybox-uri și să suplimenteze punctele de livrare de tip shop-in-shop active național. Pentru a facilita accesul românilor la serviciile de livrare și trimitere colete din easybox, Sameday a inclus în lista localităților de interes și orașe mici și comune cu o populație mai mică de 2.000 de locuitori.

Compania va continua ritmul investițiilor în rețeaua de livrare și predare a coletelor din afara casei, formată din rețeaua Sameday easybox și punctele Sameday point din cadrul magazinelor de proximitate.

Sameday este compania regională de curierat care a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere în ultimii ani, numărându-se, în prezent, printre principalii jucători din segmentul său de piață. Cu o experiență de peste 17 ani pe piața din România, o echipă de 5.000 de angajați și parteneri și o infrastructură digitală integrată, compania este prezentă în România, Ungaria și Bulgaria, oferind atât servicii de livrare door-to-door, cât și livrare în peste 7.000 de lockere easybox.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...