Samsung a inaugurat un centru educațional la „Școala Centrală” București

Samsung Electronics România a inaugurat un nou centru educațional în cadrul Colegiului Național "Școala Centrală" București, gestionat în colaborare cu Asociația InfinitEdu, specializată în dezvoltarea profesională continuă a profesorilor din învățământul preuniversitar și dezvoltarea de resurse educaționale.
Lidia Neagu - mie, 21 dec. 2022, 12:54
Samsung a inaugurat un centru educațional la

Activitatea din noul centru educațional Samsung din București se va concentra pe învățământul preșcolar, primar și gimnazial, având în prim-plan nevoile de dezvoltare ale Generației Alpha. În noul centru, profesori și elevi interesați vor explora metode de învățare interactive cu ajutorul tehnologiei, accentul fiind pe arhitectura de rețea peer-to-peer. Facilitatori în învățare vor fi patru ambasadori – Irina Andreea Panait, Eryka Lang, Florentina Pufan, Daniela Stoicescu, profesori cu experiență în formarea competențelor digitale, iar managementul resurselor și comunicarea în cadrul proiectului va fi realizată de Monica Șerban, membru al echipei InfinitEdu. 

Asociația InfinitEdu este o rețea de profesori din toată țara. A fost înființată în anul 2017 și are experiență în dezvoltarea profesională continuă a profesorilor din învățământul preuniversitar, având în prezent 70 de  membri activi și peste 20 de voluntari. Până în 2021, mai bine de 1400 de profesori au beneficiat de pastile de Didactică sub umbrela proiectului Profesori pentru profesori, peste 1300 de profesori și-au consolidat competențele în cadrul Cursului de literație și peste 600 în cadrul Cursului de digitalizare, ambele din  programul EduNetworks.

Nevoile Generației Alpha

Studiile derulate în alte zone ale lumii arată că Generația Alpha are următoarele caracteristici: este globală, digitală, socială, mobilă și vizuală. Copiii de azi se joacă, învață și interacționează cu ajutorul tehnologiei, de la vârste fragede. De aceea au nevoie de altfel de metode de învățare, pentru a-și dezvolta competențe necesare joburilor viitorului. Pentru Generația Alpha, care are înclinații puternice spre activism, experiențele educaționale trebuie să fie semnificative și relevante, colaborative și să le ofere spații în care să inoveze și să își pună ideile în acțiune pentru binele celor din jur. 

Noul Smart Classroom Samsung își propune să răspundă nevoilor Generației Alpha și să asigure elevilor acces la o formă de educație bazată pe activități de tip peer-to-peer (P2P), care încurajează învățarea prin colaborare, workshop-uri sau grupuri de studiu. Într-un astfel de context elevii devin mult mai responsabili, mai implicați. Prin dotarea centrului educațional cu cele mai noi tehnologii Samsung, elevii vor avea, de asemenea, oportunitatea de a-și dezvolta competențele digitale și nu numai, într-un mediu flexibil, mult mai atractiv.

SEED – Samsung Ecosystem for Education Development

Prin programul SEED, Samsung și-a propus să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. Dincolo de dotarea centrelor educaționale cu cele mai noi tehnologii Samsung, inclusiv cu soluții pentru predare la distanță, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare. 

Inițiativa SEED are la bază trei piloni principali: 

  • Parteneriate strategice cu ONG-uri și lideri EDTECH*
  • Centre tehnologice educaționale 
  • Profesori reformatori ai educației

Primul pilon are în vedere consolidarea ecosistemului educațional, Samsung intrând într-un parteneriat cu INACO SmartLAB și compania daneză Shape Robotics.

Centrele tehnologice educaționale, pilonul doi, devin un cadru fizic de interacțiune cu tehnologiile Samsung în procesul educațional. 

Pilonul trei îl reprezintă profesorii reformatori ai educației, care vor contribui la antrenarea abilităților digitale necesare pentru utilizarea tehnologiei în predare și pentru crearea de conținut educațional de calitate.

,,Întregul program SEED și crearea unor astfel de centre educaționale au un dublu scop – folosirea tehnologiei pentru a redefini într-un mod pozitiv relația dintre noua generație și sistemul de educație, dar și încurajarea profesorilor pasionați de tehnologie (și nu numai) să depășească limitele a ceea ce considerau posibil până acum în materie de predare. Evoluția ascendentă a tehnologiilor educaționale, în special de la pandemie încoace, ne demonstrează că astăzi dispunem de posibilități la care înainte nici nu am fi putut visa. Prin toate aceste acțiuni, Samsung își propune să contribuie activ și direct la dezvoltarea armonioasă a noii generații”, a declarat Julia Kim, CEO Samsung Electronics România. 

Centrul educațional din cadrul Colegiului Național „Școala Centrală” București reprezintă cea de-a patra astfel de clasă inteligentă Samsung inaugurată anul acesta, după cele deschise la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” din Oradea și Colegiul Național ”Ferdinand I” din Bacău.

Centrele educaționale Samsung Smart Classroom din București, Timișoara, Bacău și Oradea sunt dotate cu tehnologie și produse Samsung, fiecare dintre ele dispunând de două ecrane interactive, 16 scaune cu design inovativ pentru educație, 16 tablete, o soluție pentru videoconferințe, Smart Monitor, dulap încărcare tablete etc. Acestea vor putea fi folosite inclusiv pentru a găzdui evenimente dedicate educației și conferințe.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale de ATletism de a acorda prime medaliaţilor cu aur la Jocurile......
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că dacă statul român ar fi avut o aeronavă proprie, acum nu ar mai fi ...
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Aproape jumătate (49,6%) din tot traficul de internet de anul trecut a fost generat de roboți, cu 2% mai mult față de ...
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin nu a ordonat probabil uciderea politicianului ...