Samsung a vândut 800.000 de ceasuri Galaxy Gear în primele două luni de la lansare

Economica.net
19 11. 2013
galaxy_gear_34093900

Samsung a adăugat că vânzările de Galaxy Gear au depăşit propriile sale estimări şi că va extinde promoţiile pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

‘Este cel mai vândut ceas disponibil pe piaţă şi intenţionam să extindem numărul dispozitivelor mobile care lucrează cu Gear’, a informat Samsung într-un comunicat.

Cu un preţ de cost de aproximativ 300 de dolari, Galaxy Gear funcţionează ca un accesoriu la smartphoneul Galaxy. Cu ajutorul dispozitivului, utilizatorii pot primi notificări referitoare la cele mai recente mesaje primite, apeluri şi e-mailuri, alături de alerte, astfel că aceştia pot previzualiza acele mesaje, precum şi accepta sau respinge discret apelurile.

Aparatul dispune de un procesor de 800 MHz, un display de 1,65 inci, fiind compatibil MP4 şi HD pentru formatul Video, şi AAC şi MP4A, pentru Audio. Memoria internă este de 4GB + 512 MB (RAM). Ceasul inteligent a fost lansat în peste 140 ţări, inclusiv în România.

Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în tehnologie, are 236.000 de angajaţi în 79 de ţări. Vânzări anuale ale companiei depăşesc 187,8 miliarde de dolari.