Samsung Electronics, afectat de o grevă în Coreea de Sud

Cel mai mare sindicat al angajaţilor Samsung Electronics a anunţat marţi că în perioada 15-18 august va fi declanşată o grevă, pentru salarii mai mari şi bonusuri, după ce discuţiile cu conducerea gigantului sud-coreean au eşuat în iulie, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 13 aug. 2024, 17:45
Samsung Electronics, afectat de o grevă în Coreea de Sud

„Această mişcare de protest este menită să prejudicieze compania”, a avertizat Lee Hyun-kuk, vicepreşedintele National Samsung Electronics Union (NSEU).

Acesta a explicat că sindicatul, ai cărui 36.500 membri reprezintă aproximativ 30% din forţa de muncă a Samsung Electronics din Coreea de Sud, se aşteaptă ca firma să nu aibă suficienţi angajaţi de rezervă în sectorul administrativ care să sprijine liniile de producţiei în timpul grevei, în condiţiile în care în 15 august este o sărbătoare naţională şi mulţi angajaţi vor fi liberi.

Într-un comunicat, Samsung a precizat: „Compania intenţionează să se asigure că nu vor exista perturbări ale producţiei şi este fidelă principiului „nu munceşti, nu eşti plătit”, în timp ce vor fi continuate eforturile pentru reluarea discuţiilor cu sindicatul”.

În iulie, sindicatul de la Samsung Electronics a declarat grevă generală pe durată nelimitată dar a cerut membrilor să revină la muncă la începutul acestei luni, după ce o serie de discuţii cu conducerea au eşuat. Sindicatul a dat asigurări că va continua să solicite salarii mai mari şi bonusuri, recurgând la greve neanunţate.

Sindicatul negociază cu conducerea Samsung Electronics încă din luna ianuarie, însă cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord. Salariaţii au respins o ofertă de majorare a salariilor cu 5,1% în luna martie, în condiţiile în care sindicatul a cerut şi o îmbunătăţire a situaţiei concediilor precum şi mai multă transparenţă cu privire la primele de performanţă.

Samsung Electronics este nava amiral a gigantului Samsung Group, de departe cel mai important ‘chaebol’, acele conglomerate industriale familiale care domină a patra mare economie asiatică. Samsung Electronics este unul dintre cei mai mari producători mondiali de smartphone-uri şi unul dintre puţinii producători de cipuri de memorie cu valoare adăugată mare utilizate pentru Inteligenţa Artificială (IA).

Timp de 50 de ani, grupul Samsung a împiedicat angajaţii să înfiinţeze sindicate, recurgând uneori la metode brutale, potrivit criticilor. Fondatorul conglomeratului Samsung, Lee Byung-chul, decedat în 1987, ar fi jurat că nu va permite înfiinţarea de sindicate în compania sa. Primul sindicat de la Samsung Electronics a fost înfiinţat abia la finele anilor 2010.

Semiconductorii sunt în prezent în centrul economiei mondiale, fiind utilizaţi în toate domeniile, de la electrocasnice şi telefoane mobile până la automobile şi arme. Cipurile sunt principalul produs de export al Coreei de Sud, aducând acestei ţări 11,7 miliarde de dolari numai în luna martie, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Cele 11,7 miliarde de dolari reprezintă o cincime din exporturile totale ale Coreei de Sud.

Samsung Electronics a raportat în trimestrul doi din 2024 o creştere de şase ori a profitului net, la 9.640 miliarde de woni (6,96 miliarde de dolari), depăşind estimările analiştilor, de 7.970 miliarde de woni.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Suceava – Siret: Constructor din Ucraina, desemnat câştigător pe primele două tronsoane
Drum Expres Suceava – Siret: Constructor din Ucraina, desemnat câştigător pe primele două tronsoane
Primii 43 de kilometri ai Drumului Expres Suceva - Siret au constructori desemnați, anunță marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii......
Premierul Slovaciei acuză UE că tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti, care afectează Europa
Premierul Slovaciei acuză UE că tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti, care afectează ...
Prim-ministrul Slovaciei, populistul Robert Fico, a acuzat Uniunea Europeană că tolerează atacurile armatei ucrainene ...
Iranul ameninţă cu acţiuni care vor priva de petrol şi gaze SUA şi aliaţii lor pe parcursul următorilor ani
Iranul ameninţă cu acţiuni care vor priva de petrol şi gaze SUA şi aliaţii lor pe parcursul următorilor ani
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC) din Iran, armata ideologică a ţării, a ameninţat marţi că va lua măsuri ...
Nicușor Dan: Începe să se lucreze la un scenariu de criză în cazul în care va fi o penurie de combustibili. În prezent, nu există o astfel de situaţie
Nicușor Dan: Începe să se lucreze la un scenariu de criză în cazul în care va fi o penurie de combustibili. În prezent, ...
Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că la reuniunea de luni de la Palatul Cotroceni privind aprovizionarea cu combustibili ...