Samsung dezvăluie viziunea pentru viitorul 6G şi se aşteaptă ca hologramele să fie disponibile pentru toată lumea în 2030

19 07. 2020
human_head_4399935_1920_64622500

Potrivit Samsung, 6G ar putea fi lansat cel mai devreme în 2028, în timp ce adopţia în masă s-ar putea întâmpla în zece ani de acum, adică în 2030. Termenul este similar cu perioada de opt ani cât i-a trebuit reţelei 5G să se dezvolte de la de la concept la realitate. În comparație, reţeaua 3G a fost dezvoltată în 15 ani.

„Deși comercializarea 5G este încă la stadiu incipient, nu este niciodată prea devreme să înceapă pregătirea pentru 6G, deoarce durează, de obicei, aproximativ 10 ani de la începutul cercetării până la comercializarea unei noi generații de tehnologii pentru comunicații. Am lansat deja cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor 6G, bazându-ne pe experiența și abilitatea pe care le-am acumulat din lucrul la mai multe generații de tehnologii pentru comunicații, inclusiv 5G. Pe viitor, ne-am angajat să contribuim la standardizarea 6G în colaborare cu diverse actori interesaţi din industrie, din mediul academic și din domeniile guvernamentale”, a explicat Sunghyun Choi, șeful Centrului de Cercetare Comunicare Avansată.

Samsung sugerează, de asemenea, că atât oamenii, cât și mașinile vor folosi 6G, care va face posibilă o experienţă „cu adevărat imersivă” de extended reality (XR), va duce la apariţia hologramelor de mare fidelitate şi a replicilor digitale.

Există trei categorii de cerințe pe care Samsung le marchează drept obstacole pentru viitorul 6G – performanțe, arhitectură și și nivelul de siguranță oferit. Pentru ca 6G să funcționeze fără efort, ar trebui să ofere o viteză maximă a datelor de 1.000 Gbps (de 50 de ori mai rapid decât 5G), cu latența mai mică de 100 de microsecunde (o zecime din latența 5G).

Aceste performanțe ar urma să fie obținute cu ajutorul echipamentelor de comunicații ce funcționează în spectrul terahertz (THz), folosind tehnologii avansate de antenă și gestionare a lățimii de bandă, precum şi utilizarea inteligenţei artificiale în comunicaţiile wireless, toate acestea trebuind dezvoltate de la zero.

În mod evident, viitorul 6G este încă într-o fază teoretică, dar faptul că deja companiile lucrează la acesta înseamnă un pas mai aproape. Până atunci, inginerii vor trebui să își dea seama cum să creeze antene și mai masive şi dense, cum să îmbunătățească eficiența spectrală radio și cum să gestioneze alte aspecte inedite legate de undele terahertz. Numai timpul va spune dacă aceste provocări vor fi depășite într-un mod relativ simplu, la fel ca în cazul 5G, sau vor bate pasul pe loc, iar reţeua 6G va fi doar un vis până la sfârșitul deceniului următor.