Sancţiuni de 19 milioane de lei pentru ilegalităţi silvice

29 10. 2022
padure copaci munte 67890000

Potrivit sursei citate, în acest interval au fost efectuate 29.368 de controale, dintre care 4.818 în fondul forestier, 1.034 în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, 2.087 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 20.278 pe linia legalităţii transportului materialului lemnos şi 1.151 de alte controale.

De asemenea, au fost verificate 53.180 de obiective, dintre care 1.012 verificări la exploatări forestiere, 554 la instalaţii de debitat lemn rotund, 1.285 la depozite, 959 în târguri, pieţe, oboare şi 881 la ocoale silvice.

În urma activităţilor de verificare, au fost aplicate 11.018 sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 18.690.170 de lei, precizează Poliţia Română.

Totodată, au fost constatate 10.143 de infracţiuni, în domeniul silvic.

Poliţiştii au indisponibilizat 99.200 de metri cubi de material lemnos, 230 de fierăstraie mecanice, 79 de topoare, 109 autovehicule, un TAF, cinci arme de foc, 159.850 de lei şi alte valute, în valoare de 65.000 de lei, se mai arată în comunicatul Poliţiei.

La acţiuni au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai gărzilor forestiere, ai RN.P – Romsilva, ai ocoalelor silvice de regim, precum şi alte forţe.