Sancţiuni împotriva Siriei de la Liga Arabă

Liga Arabă a adoptat duminică o serie de sancţiuni economice împotriva Siriei pentru a constrânge regimul de la Damasc să oprească represiunea sângeroasă împotriva protestatarilor, a anunţat premierul quatariot Hamad ben Jassem al-Thani, cu ocazia unei consiliu extraordinar al miniştrior arabi desfăşurat la Cairo, transmite AFP.
Economica.net - D, 27 nov. 2011, 13:15

Aceste sancţiuni prevăd îngheţarea tranzacţiilor comerciale cu guvernul sirian dar şi a conturilor bancare deţinute de executivul de la Damasc în alte ţări arabe, suspendarea legăturilor aeriene între ţările arabe şi Siria şi interdicţia călătoriei în ţările arabe a oficialilor de la Damasc, conform rezoluţiei votate de Ligă.

Dintre cei 21 de membri ai Ligii – fără Siria care este suspendată de la jumătatea lunii noiembrie – 19 au votat în favoarea sancţiunilor, în timp ce Irakul şi Libanul s-au disociat de această iniţiativă, conform şeicului Hamad, citat de Agerpres.

Acestea sunt primele sancţiuni de o asemenea amploare dictate de către Ligă împotriva unui stat membru.

Economia siriană este deja afectată de sancţiunile europene şi americane, iar măsuruile similare luate de statele arabe ar putea sufoca Siria, ţară care se bazează pe exporturile către lumea arabă. Nu mai puţin de jumătate dintre exporturile siriene se fac în ţări arabe, iar un sfert dintre importuri provin de asemenea din spaţiul arab.

Regimul de la Damasc a ignorat toate ultimatumurile ce i-au fost adresate, însă sâmbătă şeful diplomaţiei siriene, Walid Mouallem, a acuzat ţările arabe că ar favoriza o intervenţie străină în Siria.

Între timp, în Siria violenţele continuă: duminică 11 civili au fost ucişi şi mai mult de 25 sunt răniţi în urma unor tiruri ale forţelor de securitate, dintre care şase în regiunea Homs (centru), conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul Tomac. Lista miniștrilor: Nume surpriză la finanțe, agricultură și nu numai- SURSE
Guvernul Tomac. Lista miniștrilor: Nume surpriză la finanțe, agricultură și nu numai- SURSE
După ce președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Eugen Tomac drept premier, au început să apară și primele nume de viitori miniștrii. Printre acestea, câteva surprize substanțiale, mai......
Renașterea mașinilor mici de oraș: Cum se aliniază marii producători europeni la cerințele pentru E-Cars ale Comisiei Europene
Renașterea mașinilor mici de oraș: Cum se aliniază marii producători europeni la cerințele pentru E-Cars ale Comisiei ...
Odată cu anunțatul plan al Comisiei Europene de a crea o nouă clasă de vehicule electrice a căror accesibilitate să ...
Pas major pentru Digi în Belgia: câștigă licitația Poștei în fața concurenței și va vinde abonamente în 655 de oficii poștale
Pas major pentru Digi în Belgia: câștigă licitația Poștei în fața concurenței și va vinde abonamente în 655 de ...
Operatorul de telecomunicații DIGI va vinde în curând abonamente de telefonie mobilă și internet în toate cele 655 ...
Picaj la bursă. BVB a pierdut 2,5 miliarde de lei din capitalizare
Picaj la bursă. BVB a pierdut 2,5 miliarde de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 2,46 miliarde de lei la capitalizare, în timp ...