Sanctuarul de urşi de la Zărneşti se va deschide din 2 iunie pentru turişti

Economica.net
27 05. 2020
ursi_34029300

„Ursuleţii vă aşteaptă să îi vizitaţi, începând de marţi, 2 iunie. Suntem pregătiţi pentru primii vizitatori, iar siguranţa şi sănătatea celor care calcă în pădurea ursuleţilor este o prioritate pentru noi. De aceea, am lucrat intens în aceste zile pentru ca toată lumea să fie în siguranţă”, a precizat administratorul Sanctuarului Libearty, Fundaţia Milioane de Prieteni, pe pagina de Facebook.

Conform sursei citate, vor fi doar trei intrări, la orele 9,00, 10,00 şi 11,00 dimineaţa, iar numărul maxim de persoane în fiecare dintre acestea va fi 20, plus ghidul rezervaţiei.

Totodată, în magazinul de suveniruri va intra câte o familie sau un grup venit cu aceeaşi maşină, iar televizorul pe care rulează filmul de prezentare a fost instalat afară, pentru a evita intrarea în spaţii închise a persoanelor care nu fac parte din aceeaşi familie/grup de prieteni.

Vizita se va efectua doar în aer liber, pe trasee bine delimitate cu respectarea distanţei de siguranţă şi cu fluxuri de vizitatori separate, a mai precizat sursa citată.

Administratorii Sanctuarului de la Zărneşti recomandă turiştilor cumpărarea de bilete online, pentru a evita formarea de cozi şi aglomerări, dar şi riscul de a nu mai găsi bilete la faţa locului.

Rezervaţia de zimbri din staţiunea turistică Vama Buzăului a fost redeschisă din 16 mai, în condiţii de siguranţă, aici turiştii urmând să aibă posibilitatea de a vedea patru pui născuţi în perioada stării de urgenţă.