Sandu: Mi-e teamă ca Rapidul să nu intre în faliment. Ce a lăsat Copos în urmă e greu de acoperit

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, că îi este teamă că FC Rapid va intra în faliment şi va fi retrogradat în Liga a V-a, deoarece datoriile lăsate în urmă de fostul proprietar George Copos sunt foarte greu de acoperit.
Economica.net - lun, 05 aug. 2013, 15:18
Sandu: Mi-e teamă ca Rapidul să nu intre în faliment. Ce a lăsat Copos în urmă e greu de acoperit

„Tare îmi e teamă că ceea ce a lăsat Copos în urmă e foarte greu de acoperit. Mi-e să nu intre în faliment şi să înceapă de pe la Liga a V-a. Ar fi mare păcat. Cum e păcat şi de Craiova, şi de Timişoara. Pentru că cei care au fost pe acolo au distrus, nu FRF”, a spus Mircea Sandu într-o conferinţă de presă.

El susţine că Rapid, club aflat în insolvenţă, a ajuns într-o situaţie foarte dificilă din vina oficialilor care au acordat salarii mari antrenorilor şi jucătorilor în vara anului 2008. „De vină trebuie să fie cei care au condus clubul, nu numai Copos. Cei care au făcut contractele cu Peseiro şi cu jucătorii ăia de 5-600.000 de euro, ăia sunt de vină. Şi Copos pentru că a acceptat. Şi azi clubul este în situaţia asta din cauza ălora. Cei de azi au încercat să pună umărul, ei sunt de admirat”, a explicat oficialul FRF.

Mircea Sandu a afirmat că FRF nu va ataca decizia TAS la Tribunalul Federal elveţian pentru că s-a săturat de procese în ultimii ani. El promite însă că FRF va ajuta gruparea FC Rapid în cazul în care conducerea acesteia va decide să meargă mai departe în acest caz. „Noi, federaţia, ne-am apărat la TAS, dar nu s-a ţinut cont. Nu este obligatoriu să trimitem pe cineva acolo, am trimis documentele în apărare. Se poate ataca decizia TAS de către Rapid la Tribunalul Federal elveţian, dar nu pe cauza în sine. FRF nu va ataca decizia TAS. Rapid dacă doreşte va avea sprijinul nostru necondiţionat dacă vor să se adreseze Tribunalului Federal. Nu atacăm noi pentru că nu îmi place să mă plimb şi să mă judec toată ziua bună ziua, că în ultimii cinci ani ne ducem pe la tribunale şi la DNA cu toţi demenţii după noi”, a menţionat Sandu.

Preşedintele este de părere că FC Rapid nu are motiv să ceară Federaţiei Române de Fotbal daune de trei milioane de euro, aşa cum a anunţat săptămâna trecută acţionarul Adrian Zamfir. „Păi vrea şi Mititelu vreo 300 de milioane de euro, acum mai vor şi ăştia de la Rapid vreo 3 milioane. Dar nu au de ce să ceară. Ei zic că nu trebuia să joace barajul şi eu sunt de acord. Ei nici nu trebuiau să fie pe lângă Liga I pentru că regulamentar pierduseră acest drept. Vrăjeala asta că LPF a vrut Rapid în Liga I şi FRF nu, e o mascaradă făcută de măscărici. Rapid a fost parte în judecata de la TAS şi a avut acces la tot dosarul. Oamenii de la Rapid nu se pricep, nu vă luaţi după ei. Dosarul e la dispoziţia oricui, a fost judecător unic, iar Rapid nici nu ştiu dacă s-a prezentat la proces”, a adăugat Mircea Sandu.

Întrebat dacă Rapid riscă dezafilierea în cazul în care dă în judecată FRF în instanţele civile, Sandu a răspuns: „Păi nu are cum. Dar urmează aceeaşi cale ca şi Universitatea Craiova. Ca orice membru afiliat de altfel”.

Mircea Sandu susţine că în hotărârea TAS se menţionează că Rapid şi Concordia Chiajna vor face schimb de locuri, dar cu toate acestea Rapid trebuie să îşi exprime în scris intenţia de a evolua în Liga a II-a. „Este o situaţie specială (n.r. – faptul că termenul de înscriere în Liga a II-a a fost 15 iulie), iar TAS spune că echipele iau locul uneia alteia. Deci Chiajna în Liga I, iar Rapid în Liga a II-a. Dar Rapid trebuie să îşi exprime dorinţa de a juca în Liga II-a”, a precizat el.

Preşedintele FRF nu crede că trebuie să îşi dea demisia în urma cazului Rapid – Concordia Chiajna, aşa cum a solicitat acţionarul grupării giuleştene, Adrian Zamfir. „Eu de ce să îmi dau demisia? Domnul Zamfir ce mi-a cerut? Eu nu am primit nimic. TAS a greşit”, a concluzionat Mircea Sandu.

TAS a anunţat, vineri, că a obligat Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna şi SC FC Rapid SA. Hotărârea TAS a fost pusă în practică, luni, de Comitetul de Urgenţă al FRF.

Numărul de echipe din Liga I a reprezentat un subiect de dispută în această vară între FRF şi LPF. Şeful de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, dorea 17 echipe în Liga I, câte au rămas după acordarea licenţelor, în timp ce preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susţinut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.

Decizia finală a aparţinut Comitetului Executiv al FRF, care a hotărât, la propunerea lui Dumitru Costin, reprezentantul AFAN, disputarea unui meci de baraj pentru menţinerea în primul eşalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licenţiere, şi Concordia Chiajna, formaţia retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent).

Concordia s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, contestând totodată dreptul echipei giuleştene de a juca în primul eşalon, în condiţiile în care nu are licenţă.

Ilfovenii au jucat, totuşi, meciul de baraj, pierdut cu scorul de 1-2 după prelungiri, la 13 iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...