Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi gazele din Marea Neagră

Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbeşte, a afirmat, luni, preşedintele Adunării Generale a Acţionarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazelor Naturale.
AGERPRES - lun, 12 oct. 2026, 16:04
Şansele României să devină o super-putere energetică - Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului

Acesta a susţinut că preţurile pe piaţă trebuie să se formeze liber, să fie liberalizată, scrie Agerpres.

„De-a lungul acestor ani, ani mulţi de când particip la aceste conferinţe, am încercat ca ele, cel puţin din partea noastră, să nu fie monologuri asupra a ceea ce am făcut şi ceea ce vrem să facem, ci şi cumva să discutăm aşa, între ghilimele şi colovial, şi probleme. (…) Am vrea ca piaţa românească să însemne ceva, să nu fie ceea ce în mod obişnuit se înţelege prin faptul că se fac tranzacţii. Este prea puţin. O piaţă face mult mai mult decât a face tranzacţie. O piaţă descoperă preţul, descoperă preţul actual, descoperă preţul viitor. Pentru aceasta, ar trebui ca o piaţă să fie piaţă. De ce nu este piaţă în România? Pentru că îi lipseşte, cel puţin pe gaze, caracteristica fundamentală, aceea a liberalizării. O piaţă trebuie să fie liberă. Preţurile se formează liber. Dacă preţurile nu se formează liber, aceea este doar, cum să spun, poreclită piaţă”, a spus el.

În opinia reprezentantului BRM, în piaţa de energie, nu numai pe gaze, dar şi la electricitate, din cauza conjuncturii, a crizelor economice, politice etc. „s-a dezvoltat şi a prins viaţă acest oximoron care se cheamă piaţă reglementată”.

„Dar reglementată nu în sensul normal al reglementării, adică al existenţei unor reguli care să asigure transparenţă, concurenţă egală, acces la informaţii şi lucruri de genul acesta, ci o piaţă în sensul că preţurile sunt impuse administrativ. Ori, în situaţia asta, nu numai că băltim, că e o pseudopiaţă, dar ne înnămolim în ea şi ne minţim an de an – de ajunge şi la vecini – că vom avea o piaţă. Nu, nu aşa avem o piaţă. Noi vedem, cel puţin coborând aşa în meandrele concretului, piaţa de gaze naturale, ca să o avem, piaţă de tip bursier, ca să conteze cu adevărat, măcar cu câteva măsuri. În primul rând, 1 aprilie 2027 să însemne din nou reliberalizarea pieţii, să depăşim protecţiile acestea cu care amânăm de la an la an, pe mandatele mai lungi sau mai scurte ale câte unei echipe politice, teama de ce se va întâmpla cu această liberalizare. Să asigurăm protecţia celor vulnerabili, care sunt vulnerabili, iar în rest să funcţioneze piaţa ca atare”, este de părere Septimiu Stoica.

În plus, ar trebui reluat programul de gas release, fie şi la procentul minim, de 20%.

„Şi, dacă s-ar putea, să fie reluat programul de gas release, fie şi la procentul minim, să zicem, de 20%, dacă nu 30-40%. Asta, împreună cu activarea gazelor de la Marea Neagră, ar putea să fie şansa noastră să devenim o piaţă reprezentativă, să devenim acel hub. La nu ştiu câte conferinţe, de nu ştiu câţi ani a fost visat şi numit acel hub ca atare. A devenit un fel de obsesie naţională, dar este şi obositor şi ineficient dacă doar vorbim despre el. Însă, dacă am asigura condiţiile acestea, în condiţiile în care avem un rol privilegiat pe aceste gaze naturale – e o resursă cu care într-adevăr putem defila, câte ţări din Uniunea Europeană sunt şi producătoare de gaz? Noi avem şi vânzători, şi cumpărători reali. Pentru noi nu e ca în alte părţi, în care piaţa înseamnă agregarea ordinelor de cumpărare pentru a obţine astfel preţuri mai bune. Noi putem chiar realmente asigura vânzări şi cumpărări concurenţiale. Iar a fi un hub energetic pe gaze naturale … cred că avem puţine domenii în care ne putem lăuda că am lua prim planul în sfârşit şi nu, eu ştiu, la nişte competiţii sportive sau la talentele unor contemporani ai noştri, ci ca societate, pentru care, în sfârşit, istoria, istoria economică se construieşte şi nu suntem luaţi aşa de valuri, de capriciile naturii, de cât creşte sau scade Dunărea şi lucruri de genul acesta”, a adăugat Stoica.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe altă piaţă, şi vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am......
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...