Şantierul Naval Damen Mangalia. „Plăţile către salariaţi se vor face, din august, 100%; vor începe şi plăţile restante” – ministrul Economiei

Peste 800 de oameni au fost aduşi la muncă la Şantierul Naval Damen Mangalia, datorită unui operator economic important ce îşi repară navele acolo, iar în august plăţile către salariaţi vor fi făcute 100%, urmând să înceapă şi plăţile restate, a declarat, joi, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan-Gruia Ivan.
AGERPRES - J, 12 iun. 2025, 15:55
Şantierul Naval Damen Mangalia.

„Am avut discuţii inclusiv cu reprezentanţii sindicatelor, inclusiv cu administratorul companiei. Ştiţi cu toţii, e o situaţie complexă şi dificilă acolo. Ce am reuşit în ultimele săptămâni, a fost să găsim un operator economic important la nivel mondial, top trei, care îşi repară navele în şantierul naval din Mangalia. Acest lucru ne-a permis să avem un cash flow de minimum două milioane de euro în fiecare lună, ceea ce ne-a adus în situaţia de a aduce peste 800 de oameni la muncă în momentul de faţă. Până în luna august se va păstra proporţia avans 40% la plată, 60% diferenţa până la finalul lunii. În această lună, datorită modului în care s-au derulat lucrurile, o să fie făcute plăţile 30% acum, urmând ca 70% diferenţă să fie făcută până la finalul lunii în curs, urmând ca din luna august, aşa cum este agreat cu administratorul companiei, şi ne-a prezentat graficul de plăţi, să intre toate plăţile, să fie făcute 100% şi să înceapă să fie făcute plăţile restante pentru toţi angajaţii companiei. Dar acum sunt peste 800 de oameni acolo la muncă.(…) Pot să vă spun că au fost cel puţin cinci companii din top 10 mondial cu care am purtat discuţii. Am purtat discuţii inclusiv la nivel guvernamental şi ulterior cu companiile, pentru că vorbim despre un proiect de anvergură şi un centru important pentru Marea Neagră şi pentru întreaga Europă. Adică nu vorbim doar despre un obiectiv strategic pentru România, ci pentru întreaga comunitate europeană”, a explicat Bogdan Ivan, scrie Agerpres.

El a subliniat că a avut numeroase discuţii, împreună cu reprezentanţii Şantierului Naval 2 mai (acţionarul majoritar), cu acele companii care şi-au manifestat intenţia de a prelua şantierul naval de la Mangalia, iar în momentul de faţă, ceea ce contează este identificarea unui investitor care să vină şi care să deruleze activitatea economică la acel şantier, care este strategic pentru România.

„Nu vreau să dau nume, vreau doar să vă spun că la fiecare solicitare s-a răspuns şi sunt operatori economici, dintre cei care şi-au manifestat intenţia, care deja au navele la reparat în Şantierul Naval Mangalia. (…) E o analiză foarte complexă acolo şi din punct de vedere formal cei care sunt lideri în această negociere sunt cei de la Şantierul Naval 2 Mai, pentru că ei sunt proprietari a 51% din Şantierul Naval Mangalia. În momentul de faţă, se poartă discuţiile de către ei cu mai mulţi potenţiali investitori, cu unul discuţiile sunt extrem de avansate, pentru a vedea care este formula şi de business, dar şi legală, pentru a respecta şi procedura insolvenţei în care se află acum compania, de a prelua pachetul fie de la acţionarul care este şi creditorul majoritar Damen, fie de a găsi o altă formulă de lucru în continuare în şantier. Pe mine ce mă interesează, ca reprezentant al statului român, este să avem activitate economică acolo, să se extindă din nou activitatea, pe lângă cea de reparaţii de nave, şi pentru producţia şi construcţia de nave, pentru că avem nişte capacităţi unice la Marea Neagră, şi să avem în continuare în viaţă oraşul Mangalia datorită şantierului naval, nu doar să considerăm actualele locuri de muncă, ci să le extindem. Iar în momentul de faţă pe planul de redresare care a fost prezentat acţionarului majoritar se vede această evoluţie pe care tocmai v-am spus-o. Până la finalul anului sunt pregătite alte 13 nave să ajungă acolo şi automat din luna august se va face acea redresare cu plăţi făcute la zi, cu începerea plăţilor salariilor restante”, a menţionat ministrul Economiei.

Acesta a precizat că foarte mulţi dintre operatorii mari la la nivel mondial în segmentul de nave au aşteptat inclusiv alegerile din luna mai şi acum aşteaptă formarea unui guvern stabil pentru a şti cu cine discută.

„Vă spun că m-am izbit de acest răspuns în cursul acestei primăveri, de la foarte mulţi operatori mari. În momentul de faţă e un operator mondial foarte mare, poate chiar cel mai mare din lume, care acum îşi repară navele acolo, cu care sunt discuţii avansate şi care am încredere că sunt nişte oameni foarte serioşi”, a punctat Bogdan Ivan.

În anul 2023, grupul Damen a anunţat că a emis notificarea de reziliere a acordului de asociere încheiat în 2018 între Damen Holding BV şi statul român, pentru că „prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcţiona asocierea dintre statul român şi Damen în ceea ce priveşte Şantierul Mangalia”. Ulterior, Damen Holding a cerut insolvenţa Damen Shipyards Mangalia, Tribunalul Constanţa deschizând, pe 19 iunie 2024, procedura respectivă.

În 2018, Damen a investit la Şantierul Naval Mangalia, achiziţionând pachetul majoritar de acţiuni de compania coreeană de la Daewoo, acceptând apoi să cesioneze statului român 2% din acţiuni pentru a deveni acţionar majoritar, cu 51%, cu condiţia ca partenerul olandez să aibă controlului operaţional şi managerial al şantierului.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan aruncă buzduganul  la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Bolojan aruncă buzduganul la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ai filialei județene a liberalilor, în contextul demisiilor anunțate în......
Tranzacția prin care ungurii de la MVM voiau să cumpere E.On România a picat oficial – un final previzibil. “Regretăm că statul român nu susține tranzacția”
Tranzacția prin care ungurii de la MVM voiau să cumpere E.On România a picat oficial – un final previzibil. “Regretăm ...
Contractul de 200 de milioane de euro semnat acum un an prin care grupul ungar MVM și grupul E.ON au convenit pentru achiziționarea ...
O nouă taxă în București, în valoare de 10 lei pe zi. Primăria propune introducerea ei chiar din următoarea lună
O nouă taxă în București, în valoare de 10 lei pe zi. Primăria propune introducerea ei chiar din următoarea lună
Un proiect lansat în dezbatere publică de Primăria București propune introducerea unei noi taxe. Aceasta ar urma să ...
Autostrada A7 Focşani – Adjud: Ultima verificare înainte de deschidere
Autostrada A7 Focşani – Adjud: Ultima verificare înainte de deschidere
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, anunță vineri ultima verificare pe A7 înainte de deschiderea secțiunii ...