SAPE solicită Electrica daune pentru că nu a urmărit obligaţiile post-privatizare. Reacţia companiei energetice

Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) a trimis Electrica o solicitare prin care cere plata unor prejudicii rezultate din faptul că societatea nu a urmărit îndeplinirea obligaţiilor post privatizare a unor investitori, însă reprezentanţii companiei energetice consideră că această solicitare este nerezonabilă şi neîntemeiată, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 09 sept. 2015, 13:35
SAPE solicită Electrica daune pentru că nu a urmărit obligaţiile post-privatizare. Reacţia companiei energetice

‘Electrica a primit de la SAPE o notificare prin care se susţine existenţa unor aşa-zise prejudicii care ar fi fost cauzate prin neurmărirea în trecut de către Electrica a îndeplinirii obligaţiilor post-privatizare asumate de către investitorii care au dobândit acţiuni la societăţile la care Electrica a acţionat în calitate de vânzător, astfel cum aceste obligaţii rezultau din respectivele contracte de privatizare, precum şi necomunicarea unor documente solicitate de SAPE în vederea identificării persoanelor fizice responsabile’, se menţionează într-un raport al companiei, remis, miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

Conform sursei citate, Electrica a iniţiat discuţii cu SAPE pentru a clarifica solicitările acesteia din urmă de a i se plăti sume în cuantum de peste 304,886 milioane de lei, 1,347 milioane de dolari şi 45,857 milioane de euro.

‘În baza informaţiilor disponibile în acest moment, Electrica consideră că solicitarea SAPE este nerezonabilă şi neîntemeiată, SAPE având calitatea de succesor cu titlu universal al Electrica. SAPE a fost înfiinţată, anterior privatizării Electrica, prin divizarea Electrica în interesul acţionarului unic al Electrica de la acel moment, respectiv Statul român, prin Ministerul Economiei, acţionând prin Departamentul pentru Energie. Potrivit prevederilor HG nr 85/2013 şi ale proiectului de divizare, SAPE a preluat toate drepturile şi obligaţiile Electrica născute din contractele de privatizare, inclusiv litigiile aferente iniţiate de Electrica ‘, se precizează în raport.

Totodată, reprezentanţii Electrica subliniază că, în acest moment, nu au cunoştinţă despre nicio acţiune, procedură sau măsură legală iniţiată de către SAPE împotriva sa.

SAPE a fost înfiinţată în anul 2014 ca urmare a divizării parţiale a Electrica înainte de listarea la bursă. Societatea gestionează pachetele minoritare de acţiuni deţinute la companiile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice care au fost privatizate, inclusiv litigiile cu investitorii care au preluat fostele filiale Electrica.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...