Sapir, Bruegel: România nu trebuie să se grăbească să adere la zona euro

Economica.net
17 10. 2017
euro_bundles_pd_42783800

‘Întrebarea este: România va fi următoarea şi când se va întâmpla aceasta? Eu presupun că România şi Polonia vor trebui să adopte euro. Întrebarea nu e dacă, ci când? În 2016 am văzut că Româna era pe drumul cel bun şi că satisfăcea criteriile de convergenţă nominală. Cum spuneam, convergenţa reală contează cel puţin la fel de mult precum convergenţa nominală şi cred că astăzi aderarea la euro nu înseamnă cum s-a aderat în trecut. După mine, orice ţară care aderă acum la zona euro aderă la Uniunea Economică şi Monetară 2.0 şi nu 1.0 şi asta este altceva. Cred că multe dintre defectele Uniunii Economice şi Monetare 1.0 au fost rezolvate, de aceea, cred eu, trebuie să mergem spre UEM 3.0, dar şi UEM 2.0 e bună. Înseamnă că veţi adera la o zonă euro mai robustă cu mecanisme mai bune şi după mine asta trebuie luat în considerare atunci când doriţi sau nu să aderaţi la euro. Totuşi, cred că România nu trebuie să se grăbească, aceasta este părerea mea, datorită problemei de convergenţă reală atunci când aderă la zona euro’, a spus André Sapir.

Acesta a precizat că, între timp, România, o ţară cu bănci ale căror companii mamă sunt în zona euro, trebuie să ia în considerare intrarea în Uniunea Bancară.

De asemenea, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a subliniat, în discursul din deschiderea conferinţei, importanţa temei pentru România şi a menţionat faptul că avem nevoie de o economie sănătoasă pentru a adera la euro în termeni favorabili.

‘Din punctul nostru de vedere, adoptarea monedei euro este o ţintă strategică pentru România, dar această ţintă strategică are nevoie de o economie sănătoasă pentru ca noi să aderăm la euro în termeni care ne sunt favorabili. Pe de altă parte, aşa cum am spus, Europa se confruntă cum multe provocări în ceea ce priveşte funcţionarea zonei euro şi a Uniunii Europene în general. Trebuie să acceptăm faptul că zona euro este o ţintă care evoluează în timp, nu este o ţintă fixă, ea se mişcă, este o ţintă care se schimbă, se transformă în timp şi, de aceea, noi, precum alte ţări care nu au adoptat moneda euro, ne întrebăm cu toţii care va fi viitorul zonei euro, cum va arăta acest viitor şi către ce ne îndreptăm. România poate şi trebuie să joace un rol în dezbaterea continuă privind viitorul Uniunii Europene şi mai ales al zonei euro’, a afirmat Mugur Isărescu.