Şapte din zece români se simt afectaţi de valurile de căldură şi de seceta din ultimul an – studiu

Schimbările climatice sunt o realitate, iar populaţia României conştientizează tot mai mult efectele negative generate de acestea, în condiţiile în care șapte din 10 români se simt afectaţi de valurile de căldură şi de seceta din ultimul an, potrivit celui mai nou studiu sociologic realizat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
AGERPRES - J, 27 oct. 2022, 11:04
Şapte din zece români se simt afectaţi de valurile de căldură şi de seceta din ultimul an - studiu

Într-un clasament al ameninţărilor legate de schimbările climatice, majoritatea românilor consideră că cel mai mult au fost afectaţi de valurile de căldură (39% dintre respondenţi), secetă (34%), furtuni violente (8%), inundaţii (4%) şi de incendiile de vegetaţie (3%).

De altfel, valurile de căldură şi seceta au înregistrat cea mai importantă dinamică din punctul de vedere al efectelor negative percepute de populaţie, faţă de rezultatele studiului de anul trecut – fiind înregistrată o creştere cu 19% în cazul ameninţării valurilor de căldură, spre exemplu. Prin urmare, identificarea şi apelarea la soluţii de prevenţie şi protecţie împotriva acestor riscuri devine o necesitate.

„Românii continuă să fie conştienţi cu privire la efectele schimbărilor climatice. Ne dorim ca societatea şi economia să fie cât mai bine pregătite în faţa riscurilor precum catastrofele naturale – care de multe ori sunt amplificate de schimbările climatice. În acest context, asigurările joacă un rol esenţial în protecţia financiară a oamenilor şi a companiilor”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.

Conform aceleiaşi cercetări sociologice, principalele măsuri luate de cetăţeni pentru a diminua impactul schimbărilor climatice, atât din punct de vedere financiar, cât şi pentru a proteja mediul înconjurător sunt: utilizarea de becuri eficiente energetic (89%), colectarea selectivă a deşeurilor (82%), reciclarea materialelor reutilizabile (80%) sau utilizarea ambalajelor şi a pungilor biodegradabile (79%).

Şi achiziţia de electrocasnice cu consum redus de energie se află printre măsurile menţionate, dar proporţia celor care declară că au luat o astfel de măsură pentru a diminua impactul negativ al schimbărilor climatice este în scădere faţă de 2021 (73% în 2022, faţă de 82% în 2021).

„Deşi frecvenţa daunelor cauzate de schimbările climatice creşte, iar riscurile sunt din ce în ce mai evidente, numărul locuinţelor care beneficiază de o poliţă de asigurare facultativă rămâne relativ scăzut. Vom continua, prin noi campanii de educaţie financiară, şi nu numai, să fim alături de oameni, pentru a-şi proteja poate cele mai importante bunuri pe care le au: locuinţele”, a subliniat Ciuncan.

În România, asigurările facultative de locuinţe se pot încheia doar pentru acelea care sunt deja protejate de o poliţă obligatorie PAD. Poliţa PAD acoperă 3 riscuri catastrofale (cutremure, inundaţii şi alunecări de teren) până la limita de 20.000 de euro, respectiv 10.000 de euro, în funcţie de tipul construcţiei, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare.

În schimb, locuinţa poate fi protejată la valoarea ei reală şi pentru mai multe riscuri (incendiu, explozie, furtună, vijelie, căderi de corpuri, furt, vandalism etc.), pe lângă cele catastrofale, printr-o asigurare facultativă. Acestor poliţe li se pot ataşa şi clauze speciale, precum asigurarea instalaţiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice/electronice, bunurilor casabile, servicii de asistenţă tehnică la locuinţă, dar şi răspunderea civilă faţă de terţe persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor pe care le puteţi produce vecinilor).

Sondajul IRES-UNSAR privind Percepţia românilor faţă de asigurările de locuinţe a fost realizat pe un eşantion format din 811 respondenţi, cu vârsta de peste 18 ani, în august 2022, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Înfiinţat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) activează pe piaţa de cercetare din România şi funcţionează ca un think tank independent, o parte dintre studiile şi proiectele pe care le dezvoltă fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societăţii româneşti. Este una dintre cele mai mari companii româneşti de cercetare de piaţă şi oferă soluţii integrate pentru clienţi – organizaţii multinaţionale, naţionale şi locale, instituţii şi organizaţii din România, dar şi din străinătate – care înţeleg valoarea cercetării în evoluţia lor pe termen lung. IRES este membru al ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research).

Fotografie de Markus Spiske pe Unsplash

Te-ar mai putea interesa și
Trump ia în calcul retragerea parțială a trupelor SUA din Europa pe fondul tensiunilor cu NATO
Trump ia în calcul retragerea parțială a trupelor SUA din Europa pe fondul tensiunilor cu NATO
Preşedintele SUA, Donald Trump, nemulţumit de faptul că aliaţii din NATO nu au contribuit la asigurarea securităţii Strâmtorii Ormuz şi supărat că planurile sale de a prelua controlul......
Un miliardar ajunge patron peste o fabrică de medicamente din România. Tranzacție record
Un miliardar ajunge patron peste o fabrică de medicamente din România. Tranzacție record
Grupul german Stada, un gigant în domeniul producţiei de medicamente, care deține o fabrică la Turda deschisă în 2024, ...
VGP, deținută de miliardari belgieni, pregătește cel mai mare parc logistic din portofoliul românesc
VGP, deținută de miliardari belgieni, pregătește cel mai mare parc logistic din portofoliul românesc
VGP, dezvoltator de spații logistice și industriale, continuă investițiile pe plan local și are în plan construcția ...
Primul SUV MG cu șapte locuri a ajuns pe piața din România. Cât costă
Primul SUV MG cu șapte locuri a ajuns pe piața din România. Cât costă
MG S9 PHEV, primul SUV MG cu șapte locuri, este disponibil în România. Mizând pe versatilitate și capacitatea de transport ...