Șapte producători locali au reușit să asigure toate zmeura vândută de Lidl în ultimele luni, cel mai mare retailer din România

05 09. 2025
Vizual CDP zmeură

De la jumătatea lunii iulie și până acum, în toate magazinele Lidl din țară a fost disponibilă exclusiv zmeură românească, provenită de la șapte producători locali din județele Hunedoara, Timiș, Brașov, Arad, Cluj și Prahova, potrivit unui comunicat al companiei.

Mai mult, în 2025, retailerul a achiziționat cu 39% mai multă zmeură din România față de anul precedent.

„Ne bucurăm că în 2025 putem aduce pe rafturile noastre zmeură 100% românească, cultivată cu pasiune de producători locali din mai multe regiuni ale țării. În ciuda provocărilor climatice din acest an, cu temperaturi ridicate care au afectat calitatea fructelor, parteneriatele solide pe care le-am construit cu producătorii locali ne-au permis să le oferim clienților noștri produse proaspete și sigure, la cel mai bun raport calitate-preț. Această colaborare înseamnă predictibilitate și stabilitate pentru producătorii locali și, în același timp, garanția pentru clienții noștri că primesc fructe și legume de calitate, testate și verificate constant”, a declarat Georgiana Radu, Chief Merchandising Officer și membru în Consiliul de Conducere Lidl România.

Lidl a realizat doar în acest an circa 20 de teste pentru zmeura românească, toate confirmând că produsele respectă normele stricte impuse de companie. În anul 2024, retailerul a realizat 2935 de analize, cu peste 600 de analize mai mult față de anul precedent, iar în primele opt luni ale anului 2025, Lidl a realizat deja peste 1866 de analize.

Toți producătorii locali care livrează către Lidl dețin certificarea GLOBALG.A.P., un standard recunoscut la nivel internațional pentru bunele practici agricole, care atestă respectarea unor criterii riguroase de siguranță, trasabilitate și sustenabilitate.

În 2024, retailerul a colaborat cu peste 535 de producători români pentru întregul sortiment de produse și a facilitat exporturi ale furnizorilor români, în valoare de circa 63 milioane de euro, către magazine Lidl din Europa.