Șapte țări și-au depus dosarele de candidatură pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2036

Şapte ţări, printre care se numără India, Germania şi Qatar, concurează pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2036, a anunţat marţi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 06 oct. 2026, 18:26
Șapte țări și-au depus dosarele de candidatură pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2036

Ungaria, Turcia, Africa de Sud şi Coreea de Sud completează lista statelor interesate, care se află în discuţii preliminare cu CIO, iar lista scurtă a candidaturilor rămase în cursă va fi anunţată în luna martie a anului viitor, unele ţări urmând să avanseze la stadiul de dialog strategic.

Ţările considerate favorite vor fi anunţate în 2028, iar o decizie finală este aşteptată să fie luată la jumătatea anului 2029, a anunţat CIO într-un comunicat.

Orice alte ţări interesate pentru depunerea unei astfel de candidaturi au termen până la 31 octombrie să depună dosarul, dar apariţia unor noi potenţiali candidaţi este puţin probabilă cu mai puţin de patru săptămâni rămase până termenul stabilit.

Metropola americană Los Angeles va găzdui Jocurile Olimpice de vară 2028, iar oraşul australian Brisbane va fi gazda ediţiei următoare.

Sura foto: Olympics.com

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank extinde finanțarea acordată Ananda Group pentru proiectele sale imobiliare până la 53,4 milioane de euro
tbi bank extinde finanțarea acordată Ananda Group pentru proiectele sale imobiliare până la 53,4 milioane de euro
tbi bank anunță că acordă o nouă finanțare de 4,4 milioane de euro companiei Ananda Residence Biruinței 9, parte a Ananda Group, pentru susținerea dezvoltării proiectelor sale imobiliare....
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Există semnal la telefon în primul tunel veritabil de autostradă din România? Testul făcut de un oficial de la Transporturi
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Există semnal la telefon în primul tunel veritabil de autostradă din România? ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă marți imagini noi din interiorul primului tunel ...
Aşteptările inflaţioniste au crescut în perioadele de criză a costului vieţii, iar creşterile bruşte ale preţurilor la alimente şi energie este posibil să devină mai frecvente – studiu FMI
Aşteptările inflaţioniste au crescut în perioadele de criză a costului vieţii, iar creşterile bruşte ale preţurilor ...
Creşterile bruşte ale preţurilor la alimente şi energie este posibil să devină mai frecvente, iar astfel de crize duc ...
Sorin Grindeanu: Le-am cerut colegilor din PSD un mandat larg pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu. Am spus şi ieri, după desemnare, că PSD nu poate acorda voturi în alb
Sorin Grindeanu: Le-am cerut colegilor din PSD un mandat larg pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu. Am spus şi ieri, ...
Conducerea Partidului Social Democrat a primit, marţi, mandat de la Biroul Permanent Naţional al partidului pentru a începe ...