Satu Mare: Cei peste 800 de angajaţi ai DGASPC nu şi-au primit salariile pe luna septembrie

30 10. 2025
calcul bani taxe 567876543

„Consiliul Judeţean Satu Mare se confruntă, încă de la începutul acestui an, cu o diminuare semnificativă a fondurilor primite pentru finanţarea serviciilor sociale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, cea mai mare instituţie din subordine. Situaţia este agravată de faptul că standardul de cost pentru serviciile sociale a rămas neschimbat din anul 2022, în timp ce cheltuielile de funcţionare au crescut constant. Conform legislaţiei, Guvernul are obligaţia de a asigura 90% din valoarea standardului de cost, iar Consiliul Judeţean trebuie să contribuie cu 10%. În realitate însă, bugetul aprobat şi execuţia bugetară arată că, până în prezent, funcţionarea DGASPC Satu Mare a fost finanţată în proporţie de doar 60% de către Guvern, restul de 40% fiind acoperit din fondurile Consiliului Judeţean”, precizează sursa citată.

Resursele existente s-au epuizat şi salariile nu au putut fi plătite la timp.

„Din cauza acestei subfinanţări, resursele financiare s-au epuizat, iar salariile aferente lunii septembrie 2025 nu au putut fi plătite la timp. Această întârziere afectează direct angajaţii care, zi de zi, au grijă de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici, oameni care îşi desfăşoară activitatea cu responsabilitate, în ciuda dificultăţilor. Consiliul Judeţean înţelege disconfortul şi nesiguranţa pe care această situaţie o provoacă şi depune eforturi continue pentru a o soluţiona cât mai rapid. Pentru remedierea problemei, Consiliul Judeţean Satu Mare şi DGASPC Satu Mare au înaintat numeroase solicitări către Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi alte autorităţi centrale, solicitând sprijin financiar pentru plata creanţelor salariale”, a mai explicat CJ Satu Mare.

În prezent, DGASPC Satu Mare are 846 de angajaţi. Dintre aceştia, 188 sunt asistenţi maternali, opt sunt asistenţi personali profesionişti, 181 de angajaţi activează în serviciile sociale pentru copii, 254 lucrează în serviciile sociale pentru adulţi, 80 de persoane sunt angajate la căminele pentru persoane vârstnice, iar aparatul propriu al DGASPC funcţionează cu 135 de angajaţi.

„Fondul total de salarii pentru luna septembrie 2025 este de 6.458.009 lei. Imediat ce Guvernul va aloca sumele necesare, acestea vor fi direcţionate cu prioritate către plata salariilor restante, astfel încât fiecare angajat să îşi poată primi drepturile cuvenite”, a mai transmis CJ Satu Mare.