Scădere record pentru creditarea către companiile din zona euro, în noiembrie

Creditarea companiilor din zona euro a înregistrat o scădere record de 3,9% în luna noiembrie, sporind presiunea asupra Băncii Centrale Europene (BCE) pentru măsuri mai ample de stimulare a economiei uniunii monetare.
Economica.net - vin, 03 ian. 2014, 16:08
Scădere record pentru creditarea către companiile din zona euro, în noiembrie

BCE a redus dobânda de politică monetară la un minim record de 0,25%, a introdus lichidităţi semnificative în sistemul bancar şi a anunţat un program de achiziţii de obligaţiuni ale guvernelor aflate în dificultate, program încă neutilizat.

Măsurile BCE nu au însă impact similar la nivelul întregii zone euro, notează Reuters.

„În mod îngrijorător, nu există niciun semn al unei schimbări a trendului de creditare către companiile din zona euro, iar această situaţie amplifică presiunea asupra BCE să acţioneze. Băncile consideră probabil că situaţia economică şi perspectivele din multe ţări din zona euro creează un climat încă nesigur pentru creditare, în pofida creşterii economice modeste înregistrate de zona euro”, a declarat economistul şef pentru Europa al IHS Economics, Howard Archer.

Viitoarea analiză a activelor băncilor de către BCE exacerbează această situaţie, întrucât instituţiile de credit sunt şi mai reticente să-şi asume riscuri suplimentare.

BCE nu va adopta, probabil, noi măsuri de sprijinire a economiei la reuniunea de săptămâna următoare, după ce preşedintele băncii, Mario Draghi, a declarat că nu este nevoie de acţiuni urgente, notează Reuters.

Creditarea către companiile din zona euro a înregistrat un declin de 3,9% în noiembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, după un declin de 3,8% în octombrie, arată date publicate vineri de către BCE.

Spania a consemnat cea mai mare scădere, de 13,5%, însă contracţia a fost mai temperată decât în luna anterioară.

De asemenea, în Italia, o altă ţară cu dificultăţi din uniunea monetară, creditarea către companii a scăzut în noiembrie cu 5,9%, cea mai mare din ultimii zece ani. Malta, cea mai mică economie a zonei euro, se află într-o situaţie similară, cu un declin de 10,4%.

Doar cinci dintre economiile zonei euro au înregistrat creştere a creditării în noiembrie, Franţa fiind singura mare economie aflată printre acestea.

De asemenea, diferenţele semnificative în privinţa dobânzilor s-au menţinut, companiile din Finlanda plătind doar o treime din ratele pe care trebuie să le accepte firmele din Grecia sau Cipru. Acest decalaj se menţine de la declanşarea crizei datoriilor suverane şi este considerat o problemă de către BCE, întrucât dobânda de politică monetară redusă nu se transmite în mod egal către toate ţările zonei euro.

Te-ar mai putea interesa și
Patronul Lidl şi Kaufland are un plan de 5,6 miliarde de euro. Ce vrea să construiască gigantul Schwartz şi unde
Patronul Lidl şi Kaufland are un plan de 5,6 miliarde de euro. Ce vrea să construiască gigantul Schwartz şi unde
Grupul german Schwarz, care deţine retaileri Lidl şi Kaufland, şi-a anunţat joi intenţia de a investi 5,6 miliarde de euro pentru a construi un centru de date în apropiere de oraşul Rostock,......
Ofertă specială la energie electrică de la PPC pentru antreprenorii din HoReCa. Reduceri de preț exact când e consumul mare, cine poate beneficia
Ofertă specială la energie electrică de la PPC pentru antreprenorii din HoReCa. Reduceri de preț exact când e consumul ...
PPC Energie a lansat în iulie o ofertă de energie electrică pe care acum o prelungește, pentru patronii de restaurante, ...
Scandal România-Rusia. Un angajat al Ambasadei României la Moscova a fost declarat persona non grata
Scandal România-Rusia. Un angajat al Ambasadei României la Moscova a fost declarat persona non grata
Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova persona non grata, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, ...
China, atac masiv în SUA. Ce spune Washingtonul despre riposta la atacul cibernetic chinezi asupra  NASA, Rezerva Federală, Senat, Departamentul Justiției şialte instituţii
China, atac masiv în SUA. Ce spune Washingtonul despre riposta la atacul cibernetic chinezi asupra NASA, Rezerva Federală, ...
Statele Unite au afirmat miercuri că au ripostat la o operaţiune chineză de piraterie informatică răspunzătoare de ...