Scăderea vânzărilor Apple, un pericol pentru o reţea de furnizori de 30 miliarde dolari

Economica.net
18 04. 2013
apple_logo_clouds_jpeg_24406300_58814200

Furnizorul de cipuri Cirrus Logic, care livrează Apple 91% din producţia sa, a anunţat în această săptămână o creştere a stocurilor care sugerează scăderea vânzărilor de iPhone-uri şi a anticipat venituri sub aşteptările analiştilor, pentru primul trimestru.

Hon Hai Precision Industry, principalul furnizor al Apple, a raportat în această lună cel mai amplu declin al veniturilor din ultimii 13 ani, ceea ce sugerează vânzări mai mici de smartphone-uri, tablete şi computere.

Creşterea veniturilor Apple la 156,5 miliarde de dolari în 2012, de la 24,6 miliarde de dolari în 2007, când a debutat iPhone, susţine un ecosistem de cel puţin 247 de furnizori la nivel mondial. Aceştia au atras din partea Apple comenzi de 30,1 miliarde de dolari, în ultimul trimestru pentru care au fost raportate date, potrivit Bloomberg.

În consecinţă, mulţi dintre aceşti furnizori sunt vulnerabili, după ce au constituit stocuri anticipând continuarea creşterii cererii, a declarat Michael Hasler, profesor la University of Texas, în Austin.

„Este faţa negativă a poveştii de succes a furnizorilor Apple. Norocul lor depinde de Apple. Până recent nu a fost un lucru rău”, a spus Hasler.

După anunţul Cirrus, acţiunile Apple au scăzut miercuri sub 400 de dolari pe unitate, pentru prima oară din decembrie 2011. La ora transmiterii ştirii, titlurile Apple sunt în declin cu 1,7%, la circa 394,9 dolari pe unitate.

Apple a pierdut aproape un sfert din valoarea de piaţă de la începutul anului, acţiunile companiei coborând sub 400 de dolari pentru prima dată din decembrie 2011, pe fondul temerilor privind frânarea vânzărilor companiei pe o piaţă tot mai aglomerată, care se apropie cu paşi repezi de saturaţie.