Scandal mare în China – Epurare în armată. Cel mai mare general, apropiat preşedintelui Xi Jinping, este suspectat de subminare a puterii şi de colaborare cu SUA

Generalul cu rangul cel mai înalt în sistemul politic chinez şi totodată "numărul doi" în lanţul de comandă al armatei, Zhang Youxia, arestat la sfârşitul săptămânii trecute, este acuzat că a transmis secrete nucleare către SUA şi de asemenea pentru alte fapte menite să submineze puterea preşedintelui Xi Jinping, în pofida unor vechi legături personale şi familiale cu acesta, relatează marţi agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 27 ian. 2026, 16:32
Scandal mare în China - Epurare în armată. Cel mai mare general, apropiat preşedintelui Xi Jinping, este suspectat de subminare a puterii şi de colaborare cu SUA

Ministerul chinez al Apărării a surprins sâmbătă anunţând că generalul Zhang Youxia, în vârstă de 75 de ani şi vicepreşedinte al Comisiei Militare Centrale (CMC), împreună cu generalul Liu Zhenli, în vârstă de 61 de ani şi şef al Departamentului Statului Major Interarme, sunt anchetaţi pentru „încălcări grave ale legii şi disciplinei”, scrie Agerpres.

Această formulă este de obicei un eufemism prin care Beijingul semnalează cazuri de corupţie. De data aceasta pare a fi însă şi ceva în plus, mult mai grav. Potrivit Wall Street Journal (WSJ), care citează surse anonime ce ar cunoaşte detaliile unei şedinţe de informare la nivel înalt la care ar fi participat unii dintre cei mai înalţi oficiali ai armatei, generalul Zhang Youxia este acuzat că a transmis Statelor Unite secrete nucleare, respectiv „date tehnice cheie despre armele nucleare ale Chinei”.

Alte acuzaţii împotriva aceluiaşi general se referă la „formarea unor camarile politice”, adică reţele de influenţă menite să submineze unitatea Partidului Comunist chinez, „abuzul de autoritate” în cadrul CMC şi „acceptarea de mită substanţială” în schimbul facilitării unor promovări, precum cea a lui Li Shangfu, numit ministru al apărării în 2023 şi căzut apoi în dizgraţie. Ancheta demarată vizează „mii de oficiali care au avut legături” cu generalii Zhang Youxia şi Liu Zhenli, adaugă WSJ.

Ancheta împotriva acestor doi generali a schimbat radical structura de comandă a Armatei Populare de Eliberare (PLA). Dintre cei şapte membri pe care Comisia Militară Centrală (CMC) îi avea la sfârşitul anului 2022, au mai rămas acum doar doi, respectiv preşedintele Xi Jinping însuşi şi Zhang Shengmin, al doilea vicepreşedinte şi şeful campaniei anticorupţie a armatei, toţi ceilalţi fiind epuraţi.

Investigaţia care-l vizează pe generalul Zhang Youxia are trăsături deosebite faţă de cele efectuate până în prezent împotriva unor ofiţeri din armată, acum fiind vorba despre generalul cu rangul cel mai înalt ajuns sub anchetă, acesta având în plus legături personale şi familiale strânse cu preşedintele Xi Jinping – părinţii lor au luptat împreună în războiul civil – şi a jucat un rol esenţial în reformele militare lansate de preşedinte în anul 2015. El a fost de asemenea unul dintre puţinii generali chinezi cu experienţă reală în operaţiuni de luptă, un argument care probabil a cântărit în decizia lui Xi Jinping de a-l promova în postul de prim-vicepreşedinte al CMC, deşi generalul Zhang Youxia depăşise vârsta de pensionare.

Într-un editorial publicat duminică, principalul ziar al Armatei Populare de Eliberare (PLA) a folosit un limbaj foarte dur la adresa generalului Zhang Youxia, acuzându-l că „a subminat grav imaginea şi autoritatea” conducerii CMC – adică autoritatea preşedintelui Xi Jinping – şi că a provocat daune majore Partidului, Statului şi armatei.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...