Scandal România-Rusia. Un angajat al Ambasadei României la Moscova a fost declarat persona non grata

27 08. 2026
woman silhouette
a woman's silhouette

„La 27 august, însărcinatul cu afaceri al României în Rusia, Liliana Burda, a fost convocat la Departamentul de Protocol de Stat al Ministerului de Externe rus şi i s-a prezentat o notă din partea ministerului prin care un angajat al ambasadei române la Moscova este declarat persona non grata”, a menţionat Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

MAE rus a subliniat că „această măsură este un răspuns la decizia anterioară nefondată a părţii române de a declara un angajat al Ambasadei Rusiei la Bucureşti persona non grata”, scrie Agerpres.

Potrivit EFE, însărcinatul cu afaceri român a ajuns joi dimineaţă la sediul MAE rus şi a plecat după doar zece minute, fără a face declaraţii presei.

Agenţia de presă spaniolă aminteşte că Ministerul de Externe al României a anunţat anterior decizia Bucureştilor de a expulza un diplomat rus după ce Forţele Aeriene ale României au doborât trei drone în perioada 24-26 iulie, care au fost identificate ca fiind ruse.

În plus, România şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul la Moscova, pe Cristian Istrate, măsură la care Rusia a decis să nu răspundă, potrivit directorului adjunct de presă al Ministerului de Externe rus, Aleksei Fadeev.

Diplomaţia rusă a indicat într-o declaraţie publicată în urmă cu o lună că autorităţile de la Bucureşti nu i-au prezentat ambasadorului rus, Vladimir Lipaev, nicio dovadă care să confirme că dronele ar fi ruseşti.