Scandal uriaş în Austria. Fostul cancelar Sebastian Kurz a fost pus sub acuzare sub bănuiala de fals în declaraţii

Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz a fost pus sub acuzare sub bănuiala de fals în declaraţii, a anunţat vineri biroul procuraturii pentru corupţie şi infracţiuni economice (WKStA), informează Reuters şi dpa.
AGERPRES - vin, 18 aug. 2023, 14:43
Scandal uriaş în Austria. Fostul cancelar Sebastian Kurz a fost pus sub acuzare sub bănuiala de fals în declaraţii

Kurz şi fostul său şef de cabinet Bernhard Bonelli „sunt acuzaţi de fals în declaraţii în faţa aşa-zisei comisii de anchetă Ibiza din parlamentul austriac”, potrivit comunicatului procuraturii.

Procesul va începe pe 18 octombrie, iar dacă va fi găsit vinovat, Kurz (36 de ani) ar putea fi condamnat la trei ani de închisoare.

În declaraţii date comisiei menţionate în 2020, Kurz şi-a minimizat rolul jucat în numirea directorului companiei de stat ÖBAG, Thomas Schmid, afirmând că a fost informat de decizie în prealabil, dar nu a mai avut ulterior nicio implicare. Procuratura susţine în schimb, pe baza unor mesaje de chat, că Schmid şi Kurz au discutat în mod regulat pe această temă în perioada respectivă.

Scandalul „IbizaGate”, care a dus în 2019 la ruperea coaliţiei dintre Partidul Libertăţii (FPOe, extremă dreapta) şi Partidul Popular austriac (OeVP) şi demisia lui Sebastian Kurz, a afectat grav reputaţia mediului politic austriac. Într-o înregistrare video cu camera ascunsă la Ibiza în iulie 2017, Heinz-Christian Strache, fost lider al FPOe, îi promitea unei femei ce pretindea că este nepoata unui oligarh rus contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa politică, înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu.

În iulie, parlamentul austriac a înăsprit legislaţia anticorupţie.

Te-ar mai putea interesa și
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Într-un moment în care industria românească de gaming continuă să se maturizeze și să atragă tot mai multe proiecte internaționale, Nexus Gaming, unul dintre cele mai importante ecosisteme......
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, ...
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...