Scandalul LuxLeaks: Noi dezvăluiri privind 35 de companii, între care Bombardier, Skype şi Walt Disney

Economica.net
10 12. 2014
audit_1_11771900

Aceste dezvăluiri, care vizează în special Skype şi Walt Disney, survin în ajunul depunerii oficiale a jurământului de către Juncker, în prezent preşedinte al Comisiei Europene, şi întregul nou executiv european.

Sprijinindu-se pe cele 28.000 de pagini din documente obţinute de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), aproximativ 40 de publicaţii au dezvăluit la începutul lunii noiembrie faptul că între 2002 şi 2010, atunci când Juncker era premier, Luxemburgul a încheiat acorduri fiscale cu 340 de multinaţionale, între care Apple, Amazon, Ikea, Pepsi, Heinz, Verizon şi AIG, cu scopul de a le reduce impozitele, privând astfel statele europene de miliarde de euro reprezentând încasări fiscale.

Sistemul de ‘tax ruling’ permite unei companii să solicite în avans informaţii asupra modului în care situaţia sa fiscală va fi tratată într-o ţară şi este utilizat de multinaţionale pentru a realiza o optimizare fiscală.

Potrivit publicatiei belgiene Le Soir, un nou val de documente vizează 35 de companii, printre care Skype, Walt Disney, Bombardier, Telecom Italia sau Koch Industries, în afaceri datând din perioada 2003-2011.

Publicaţia citată menţionează ‘împrumuturi hibride (Bombardier), deduceri fiscale spectaculoase (95% din venituri pentru Skype) sau impozite foarte mici (0,28% pentru Walt Disney Luxembourg)’.