Scandalul Schengen: Vot în Parlamentul European la rezoluţia prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării României

Parlamentul European supune la vot miercuri o rezoluţie bazată pe petiţia depusă în PE de societatea civilă din România prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.
AGERPRES - mie, 12 iul. 2023, 09:48
Scandalul Schengen: Vot în Parlamentul European la rezoluţia prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării României

Rezoluţia se bazează pe petiţia depusă de fostul ministru Răzvan Nicolescu prin Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice, care a fost susţinută de eurodeputaţii români şi dezbătută pe 22 martie în Comisia pentru petiţii a PE (PETI), scrie Agerpres.

Eurodeputatul Victor Negrescu (grupul S&D) a explicat marţi, într-o întâlnire cu jurnalişti români, că rezoluţia vorbeşte despre încălcarea drepturilor fundamentale europene şi discriminarea produsă prin veto-ul austriac.

”Cerem Parlamentului European şi Comisiei Europene să folosească toate instrumentele disponibile, aşa cum au făcut-o şi în alte speţe, în aşa fel încât să apere drepturile cetăţenilor români încălcate în această situaţie. În această rezoluţie se vorbeşte, printr-un amendament pe care l-am depus, despre încălcarea drepturilor fundamentale europene şi despre o discriminare care practic se produce prin acest veto. Contacte există deja la nivel înalt, abordăm lucrurile diferit faţă de anul trecut, nu vorbim atât de mult despre acest subiect şi mai degrabă încercăm să acţionăm la nivel diplomatic. Eu cred că în acest an avem un context mai dificil decât cel de anul trecut pentru că suntem mai aproape de alegerile pentru Parlamentul European şi mai aproape de alegerile din Austria”, a spus eurodeputatul social-democrat.

El a adăugat că este vorba despre un veto politizat, întrucât există ”un guvern de dreapta, nu o ţară, care împiedică extinderea spaţiului Schengen” şi că demersurile în scopul obţinerii sprijinului tuturor statelor membre pentru aderarea României la Schengen vor continua: ”Au fost discuţii cu cancelarul german Olaf Scholz, care în perioada următoare va discuta cu cancelarul austriac. Avem ca prioritate în mandatul scris al preşedinţiei spaniole a Consiliului UE această susţinere pentru aderarea României la spaţiul Schengen. La nivelul familiei noastre politice avem din nou documente aprobate şi rezoluţii de sprijin pentru România. În primăvara acestui an a avut loc o reuniune la nivel înalt a Popularilor Europeni; ei nu au putut să adopte o rezoluţie de sprijin pentru România. De aceea, este important să acţionăm cu toţi în familiile noastre politice pentru a ne asigura că acest demers al ţării noastre este sprijinit la cel mai înalt nivel”.

La rândul său, eurodeputatul Vlad Gheorghe (grupul Renew Europe) a ţinut să remarce, într-o declaraţie pentru AGERPRES, că rezoluţia bazată pe petiţia depusă în Parlamentul European de societatea civilă din România prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen va statua juridic pentru prima dată că ceea ce li s-a întâmplat României şi Bulgariei a constituit discriminare.

”În primul rând (rezoluţia – n. red.) vorbeşte pentru prima oară despre discriminare şi nu doar vorbeşte, dar dacă va trece – şi eu cred că va trece în plen mâine, pentru că noi am avut unanimitate în comisie şi nu prea văd cum poţi să ai unanimitate în comisie şi să n-ai măcar majoritate în plen – va statua juridic pentru prima dată că ce s-a întâmplat României şi Bulgariei a constituit discriminare. Nu este doar un mesaj politic, care este unul foarte puternic, ci există şi implicaţii juridice, pentru că cine este discriminat are nişte drepturi. Discutăm despre reparaţii, discutăm despre un anumit tratament juridic, se deschide calea către mai multe acţiuni în acelaşi timp. Prima dată discutăm despre despăgubiri, discutăm despre pierderile pe care ţările noastre le-au suferit financiar direct, dar şi pierderile de mediu”, a subliniat Vlad Gheorghe.

Un alt element important este faptul că va fi menţionată pentru prima dată noţiunea de pierderi, după care urmează despăgubiri, întrucât Comisia Europeană va fi obligată să evalueze pierderile implicate (de veto-ul Austriei, n.red.) şi, în al doilea rând, să propună mecanisme juridice pentru ca România să fie compensată.

Conform programului preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, următoarea reuniune oficială a miniştrilor de interne din UE este prevăzută pentru 28 septembrie, la Bruxelles, când subiectul extinderii Schengen ar putea fi inclus pe agendă.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...