Schäuble: Greciei nu i se pot face noi concesii

Grecia nu poate aştepta noi concesii, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, în contextul temerilor tot mai puternice că statul elen este departe de a-şi îndeplini angajamentele asumate pentru ajutorul extern.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 08:29
Schäuble: Greciei nu i se pot face noi concesii

Actualul pachet de ajutor financiar pentru Grecia a fost deja foarte avantajos pentru Grecia, a declarat Schäuble cotidianului Welt am Sonntag, citat de Athens News.

Inspectori ai UE, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional se află în vizită în Grecia pentru a evalua îndeplinirea obiectivelor din programul de ajutor financiar.

„Nu văd să existe loc pentru noi concesii. Problema nu a apărut din cauza defecţiunilor programului, ci din cauza neimplementării complete de către Grecia”, a spus el.

Speculaţiile despre acordarea de mai mult timp sau mai mulţi bani Greciei nu ajută, a adăugat ministrul. De asemenea, Schäuble a exclus o nouă restructurare a datoriei ţării.

Ministrul german a criticat politicienii, inclusiv cei germani, care au vorbit deschis despre posibilitatea ca Grecia să părăsească zona euro. Dacă vrei să restabileşti calmul pe pieţele financiare, „nu le hrăneşti cu speculaţii”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...