Schaeuble: Ieşirea Marii Britanii din UE ar fi catastrofală

Economica.net
09 03. 2013
uk_ue_77113700

Londra este de departe cel mai mare centru financiar din Uniunea Europeană, iar guvernul britanic este îngrijorat că intenţiile UE de a limita bonusurile bancherilor i-ar putea reduce competitivitatea.

‘Nu aş dori ca Marea Britanie să iasă din UE. Politica Germaniei este acea de a nu sprijini vocile care îşi imaginează o UE fără Marea Britanie’, a spus Schaeuble, evocând posibilele pagube pe care o astfel de ieşire le-ar avea asupra UE. ‘Cum ar fi să încercăm să-i explicăm unui indonezian că Europa este o entitate puternică şi dinamică, dar din păcate nu poate avea ca membru o ţară orientată global cum este Marea Britanie?’, a adăugat Schaeuble.

La finele lunii februarie, Parlamentul European şi preşedinţia irlandeză a Uniunii Europene au ajuns la un acord de principiu pentru limitarea bonusurilor acordate bancherilor. Potrivit unor norme care ar urma să intre în vigoare începând cu anul următor, bonusurile bancherilor vor fi limitate automat la salariul de bază pe un an, sau la de două ori salariul anual de bază în cazul în care majoritatea acţionarilor unei bănci sunt de acord.

Schaeuble a recunoscut interesul Marii Britanii în acest subiect, dar a avertizat că reglementările nu vor fi relaxate.

Pentru ca acordul să devină lege, el va trebui să fie votat cu majoritate de Consiliul UE, unde sunt reprezentate statele membre.