Schauble apără politica monetară a BCE la Curtea Constituţională a Germaniei

Economica.net
11 06. 2013
534066_1_detail_pipeline10568488_31971900

Susţinerea lui Schauble este foarte importantă, întrucât banca centrală a Germaniei, Bundesbank, este unul dintre contestatarii programului.

Şeful Bundesbank, Jens Weidmann, consideră că programul – care prevede ca Banca Centrală Europeană (BCE) să poată cumpăra, în anumite condiţii, obligaţiuni ale ţărilor afectate de creşterea puternică a costurilor de împrumut – este echivalent cu finanţarea guvernelor de către banca centrală.

Schauble a declarat judecătorilor că este încrezător că BCE acţionează în limita mandatului său atunci când promite achiziţii „nelimitate” de obligaţiuni ale statelor din uniunea monetară, dacă acestea acceptă să introducă un program de reforme, potrivit cotidianului The Guardian.

„Guvernul german nu vede niciun semn că măsurile luate până în prezent de BCE ar încălca mandatul instituţiei”, a spus Schauble la audierile ce se desfăşoară pe parcursul a două zile.

Ministrul de Finanţe a avertizat judecătorii că o respingere a pogramului BCE, numit Tranzacţii Monetare Directe, a putea conduce la ieşirea Germaniei din zona euro. Oficialul german a afirmat că în opinia sa măsurile BCE nu intră sub incidenţa justiţiei germane.

Schauble, avocat de profesie, a indicat însă că nu există încă documentaţia necesară pentru a judeca legalitatea programului BCE.

Chiar dacă curtea federală nu are jurisdicţie asupra BCE, iar o decizie este aşteptată abia după alegerile din luna septembrie, audierile sunt urmărite cu atenţie pentru a evalua sprijinul germanilor pentru măsurile de susţinere a zonei euro.

Preşedintele curţii federale, Andreas Vosskuhle, a declarat că va fi analizat dacă BCE şi-a asumat atribuţii care nu au fost transferate de către guverne şi care nu ar putea fi transferate conform constituţiei germane.

Vosskuhle a afrmat că instanţa nu va lua în considerare succesul programului pentru decizia privind constituţionalitatea. Analiştii consideră că programul BCE a calmat pieţele financiare fără să fie necesar ca banca să cumpere o singură obligaţiune.

Curtea Constituţională federală nu poate decide dacă BCE şi-a depăşit mandatul, dar poate trimite cazul la Curtea Europeană de Justiţie sau poate impune limite guvernului german.

Germania este cea mai mare economie din zona euro, iar Bundesbank cel mai mare acţionar al BCE.