Schemă de minimis pentru susţinerea economiei sociale, în consultare publică – MFE

Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin Autoritatea de Management POS DRU, aflată în directa sa coordonare, a lansat în consultare publică documentele aferente implementării unei scheme de minimis pentru susţinerea economiei sociale, se arată într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 22 apr. 2014, 12:38
Schemă de minimis pentru susţinerea economiei sociale, în consultare publică - MFE

Documentele aflate în consultare publică sunt Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice ‘Dezvoltarea economiei sociale’ – Domeniul Major de Intervenţie 6.1, Schema de ajutor de minimis ‘Dezvoltarea economiei sociale’, modelul de buget aplicabil proiectelor care vor fi depuse în cadrul DMI 6.1 şi modelul Declaraţiei pe propria răspundere cu privire la ajutorul de minimis.

‘Această schemă de minimis şi cea prin care susţinem angajarea tinerilor de către firme din mediul privat vor sprijini incluziunea socială a grupurilor defavorizate, dar şi economia. În perioada următoare vom continua să lansăm cereri de proiecte pentru ca România să atragă toate fondurile europene care i-au fost alocate pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane’, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Potrivit comunicatului, conform documentelor aflate în consultare publică, valoarea eligibilă a proiectelor va fi de minimum 223.015 lei şi de maximum 2.230.145 lei pentru proiectele care vor fi implementate într-o singură regiune de dezvoltare şi de maximum 17.841.200 lei pentru cele care vor fi implementate în cel puţin două regiuni.

‘Finanţările acordate în cadrul acestui apel vor urmări înfiinţarea şi dezvoltarea structurilor de economie socială, crearea de forme de ocupare inovatoare şi flexibile pentru grupurile vulnerabile, promovarea dezvoltării locale şi a cetăţeniei active, cooperarea şi solidaritatea socială. În acelaşi timp, vor fi înfiinţate şi se vor dezvolta noi structuri şi parteneriate funcţionale în economie, precum cooperative şi asociaţii de întrajutorare, fundaţii şi alte organizaţii voluntare, care vor oferi noi servicii şi noi oportunităţi persoanelor cu dificultăţi în integrarea sau reintegrarea pe piaţa muncii’, se arată în document.

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...