Schengen – Bulgaria a înăsprit în 2024 controalele la frontiere în conformitate cu angajamentele faţă de Austria

Agenţia Vamală bulgară a înăsprit, începând cu 2024, controalele asupra tuturor mărfurilor transportate spre şi dinspre Austria, la toate vămile şi punctele de frontieră şi pe întreg teritoriul Bulgariei, informează duminică site-ul BTA.
AGERPRES - lun, 08 ian. 2024, 09:59
Schengen - Bulgaria a înăsprit în 2024 controalele la frontiere în conformitate cu angajamentele faţă de Austria

Verificările sunt în conformitate cu angajamentul Bulgariei şi României faţă de Austria de a spori controalele la frontierele lor terestre. Angajamentul a fost prevăzut într-o anexă la decizia Consiliului Uniunii Europene privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a precizat Agenţia Vamală, scrie Agerpres.

În primele şase zile ale anului 2024, Agenţia Vamală a întreprins peste 7.200 de controale asupra diferitelor vehicule, inclusiv a unora care tranzitau Bulgaria. Inspecţii fizice, scanare cu raze X şi control al documentelor au fost aplicate atât asupra mărfurilor, cât şi a cabinelor camioanelor, maşinilor, camionetelor şi autocarelor.

Verificările au identificat încălcări ale legislaţiei vamale şi accizelor care au condus la confiscarea a aproape 120.000 de ţigarete, 5,5 kg de tutun, peste 340 litri de alcool, 800 litri de ulei de motor, 1.500 kg de detergenţi, 5.429 de instrumente electrice, 10.500 de jucării şi 110 produse de parfumerie. Toate acestea au fost confiscate ca tentative de importuri în Bulgaria sau în tranzit spre Europa Occidentală, a indicat Agenţia.

Vehiculele care ieşeau din Bulgaria au fost de asemenea supuse unor controale mai stricte. Mai mult de 61.000 de produse care nu fuseseră declarate în mod corespunzător – ţigări electronice şi rezerve, medicamente de uz veterinar şi ochelari de vedere – au fost confiscate în drum din Austria spre Turcia.

Cu prilejul unui control comun al poliţiei de frontieră în zona punctului de frontieră Vidin Ferry, au fost găsiţi şase cetăţeni sirieni într-un compartiment special amenajat într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Conform informaţiilor preliminare, cei şase se îndreptau spre Austria.

Controale întărite vor continua de asemenea pe şoselele din Bulgaria în cooperare cu Ministerul de Interne şi alte autorităţi cu competenţe în materie.

Tot potrivit Agenţiei Vamale, controalele vor continua la toate punctele de frontieră până la admiterea Bulgariei în spaţiul Schengen cu frontierele terestre, după care astfel de controale vor rămâne în vigoare doar la graniţele externe ale UE cu Turcia şi Serbia.

La 30 decembrie 2023, Consiliul Uniunii Europene a anunţat admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, mai întâi cu frontierele aeriene şi maritime începând din martie 2024. Discuţiile privind o decizie suplimentară de ridicare a controalelor terestre vor continua în 2024, precizează BTA.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...