Schimbare de trend: de la anul salariile din privat vor creşte mai mult decât cele de la stat

În ultimii trei ani, bugetarii au avut creşteri salariale cu mult peste ce au obţinut angajaţii din mediul privat. Trendul se va inversa începând din 2017, din punct de vedere procentual, potrivit ultimelor date ale Comisiei Naţionale de Prognoză. Pe medie însă, salariul de la stat va rămâne mai mare.
Economica.net - J, 26 mai 2016, 21:05
Schimbare de trend: de la anul salariile din privat vor creşte mai mult decât cele de la stat

În fiecare dintre ultimii trei ani, salariaţii din sectorul bugetar au avut, în medie, o creştere a salariului mai mare decât cea a angajaţilor din mediul privat, potrivit datelor din Prognoza pe termen mediu 2016-2016, publicată recent de Comisia Naţională de Prognoză.

În 2014, angajaţii de la stat au primit, în medie, un spor de 9,9% la salariul brut, în 2015 acesta a fost de 10,2%, iar în acest an va fi de 13,9%. În privat, unde salariile sunt oricum mai mici, pe medie, creşterea a fost de doar 7% în 2014, de 7,8% în 2015 şi de 7,7% în 2016.

În acest an, aşadar, se va ajunge ca, pe medie, salariul brut din sectorul bugetar să fie de 3.231 de lei, faţă de doar cei 2.636 de lei din privat. Deci cu aproape 600 de lei mai mult, în condiţiile în care, în 2014, diferenţa era de doar 300 de lei. Aşadar, în doar trei ani, creşterea salarială medie agregată a fost dublă, calculat la brut, în cazul bugetarilor faţă de cei din sectorul concurenţial.

Potrivit prognozei, tendinţa se va inversa începând cu anul viitor. În 2017, salariile de la stat vor creşte cu 4,2%, iar cele din mediul privat cu 5,8%. Un an mai târziu, sectorul bugetar va consemna un plus de 4%, iar privaţii 5,7%, pentru ca, în 2019, ultimul an despre care vorbeşte această prognoză, salariaţii din sectorul bugetar să obţină o majorare de 3,8%, iar cei din mediul concurenţial cu 5,6%.

Totuşi, la nivelul anului 2019, în sistemul public se va câştiga în continuare mai mult decât în mediul privat, în ciuda creşterilor mai mici. Diferenţa va fi de peste 500 de lei. De fapt, abia atunci salariul mediu brut din mediul privat va depăşi pragul de 3.000 de lei, în condiţiile în care, în sistemul public, acest nivel va fi depăşit chiar în acest an.

Iată evoluţia salariilor, aşa cum apare în prognoză:

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...