Prima schimbare majoră pentru clienții DIGI după 7 ani. Noile prețuri la abonamente

DIGI anunță că prețurile tuturor serviciilor și echipamentelor furnizate vor fi exprimate în moneda de referință euro și facturate în lei, la cursul de schimb oficial al Băncii Naționale a României (BNR) din ziua emiterii facturii.
Lidia Neagu - mar, 26 mai 2026, 12:58
Prima schimbare majoră pentru clienții DIGI după 7 ani. Noile prețuri la abonamente

”DIGI își actualizează structura tarifară pentru portofoliul de servicii de internet fix, televiziune, telefonie fixă și mobilă, pe fondul evoluției generalizate și constante a cheltuielilor operaționale și a deprecierii monedei naționale în raport cu principalele valute internaționale”, arată compania.

Iată comunicatul său:

Au trecut mai mult de 7 ani de la ultima actualizare a tarifelor serviciilor furnizate de DIGI, perioadă în care cursul de schimb al leului în raport cu principalele valute internaționale s-a depreciat, costul energiei electrice a crescut simțitor, noi taxe și impozite au fost majorate sau au fost introduse, după caz, rata inflației a suferit importante creșteri anuale.

În toată această perioadă, DIGI a reușit să protejeze puterea de cumpărare a utilizatorilor săi, realizând între timp importante investiții care au facilitat accesul la servicii perfomante de telecomunicații – acoperire de 95% la nivel național cu fibră optică, cea mai bună acoperire de mobil din România, acces la tehnologiile 4G și 5G și îmbunătățiri permanente ale serviciilor de internet, TV și mobil furnizate.

DIGI anunță o nouă etapă în politica sa comercială prin trecerea la euro a prețurilor care erau încă exprimate în lei. Astfel, începând cu data de 27.05.2026, grila tarifară aplicabilă serviciilor de telecomunicații, precum și costurile echipamentelor aferente furnizării acestor servicii, se vor actualiza. Anumite tarife mobile, exprimate deja în euro, vor beneficia chiar de ușoare scăderi.

În cazul clienților ale căror contracte sunt în vigoare la această dată, modificările vor fi aplicabile începând cu data de 1 iulie 2026, aceștia fiind notificați cu privire la noile tarife exprimate în euro, conform prevederilor legale și contractuale.

Actualizarea are loc într-un context în care condițiile economice, fiscale și de reglementare s-au modificat și au fluctuat, influențând costurile de dezvoltare, modernizare și administrare a infrastructurii de telecomunicații. Tranziția către noua grilă tarifară presupune atât o ajustare nominală a tarifelor, cât și utilizarea unei monede de referință stabile pentru a asigura un cadru mai predictibil și mai bine corelat cu dinamica actuală.

Noua aliniere valutară contribuie la menținerea ritmului investițiilor în tehnologie de vârf și, totodată, la garantarea unor servicii de calitate, la prețuri la fel de competitive. Chiar și după această conversie, tarifele serviciilor DIGI își păstrează accesibilitatea și atractivitatea imbatabile, la nivel de țară și european.

Noile prețuri la abonamente

Pe segmentul de telefonie mobilă, noul cadru tarifar aduce o abordare avantajoasă, în special în privința abonamentelor multiple asociate aceluiași cont. Astfel, pachetul Nelimitat pornește de la 5 euro/lună pentru un singur număr, cu reduceri progresive în funcție de liniile activate: 4 euro/lună pentru 2 abonamente, 3,5 euro/lună pentru contractarea a 3 abonamente și doar 3 euro/lună pentru o configurație de la 4 până la 7 abonamente. În plus, abonamentele din gama Optim sunt la fel de accesibile: Optim 3 la un cost de 3 euro/lună sau Optim 2 la doar 2 euro/lună.

În zona de internet fix, DIGI își menține promisiunea de a livra fiabilitate și viteze ultra-rapide prin pachetele Fiberlink 500 și Fiberlink 1000. Disponibile la tarife de 6,25 euro/lună (TVA inclusă), respectiv 8,25 euro/lună (TVA inclusă), abonamentele vin însoțite de o serie de beneficii: primul router oferit gratuit, spațiu de stocare de până la 50 GB în cloud prin DIGI Storage. Cu viteze de download de până la 940 Mbps, conexiunile asigură sesiuni de gaming fără întreruperi, streaming la rezoluție bună și descărcări instantanee de date.

În ceea ce privește pachetele de televiziune, abonații pot alege dintre opțiunile analogic sau digital la prețuri convenabile, cuprinse între 5,5 euro/lună și 6,25 euro/lună (cu TVA inclusă). Cei care își doresc o experiență completă pot adăuga extraopțiuni precum Digi Film, Digi 4K, HBO Maxpack sau TV Digital SkyShowtime.

Informațiile complete referitoare la noile planuri tarifare și modificările aplicabile fiecărui tip de abonament sunt disponibile pe site-ul oficial www.DIGI.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul neagă că ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA
Qatarul neagă că ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez Majed Al-Ansari a negat marţi că ţara sa ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA, denunţând în......
Aproape 300 de milioane de lei pentru firmele româneşti – Începe programul SME Eco-Tech
Aproape 300 de milioane de lei pentru firmele româneşti – Începe programul SME Eco-Tech
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunţat marţi deschiderea aplicaţiilor pentru programul SME Eco-Tech, prin care ...
CSM, despre proiectul legii salarizării: destabilizează fără precedent resursa umană din sistemul judiciar. Generează mascat o nouă diminuare a pensiei de serviciu. Subminează poziţia constituţională a puterii judecătoreşti
CSM, despre proiectul legii salarizării: destabilizează fără precedent resursa umană din sistemul judiciar. Generează ...
Consiliul Superior al Magistraturii a reacţionat dur, ferm după publicarea proiectului noii legi a salarizării angajaţilor ...
Control F5 Software: Companiile de IT sunt nevoite să își regândească businessul. AI va duce la o comoditizare accelerată a serviciilor de dezvoltare software în următorii doi ani
Control F5 Software: Companiile de IT sunt nevoite să își regândească businessul. AI va duce la o comoditizare accelerată ...
Inteligența Artificială va duce la o comoditizare accelerată a serviciilor de dezvoltare software în următorii doi ani, ...