Schimbări la conducerea combinatului Liberty Galați. Compania a pornit în căutarea unui director general, interimatul funcției fiind asigurat de președintele CA Ajay Aggarwal

Compania LIBERTY Galați a anunțat astăzi că-și continuă planul de restructurare prin implementarea unor schimbări strategice la nivelul managementul executiv, prin lansarea unui proces de recrutare a unui nou director general și prin numirea unui nou membru în Consiliul de Administrație.
Cristian Negrei - lun, 14 iul. 2025, 17:39
Schimbări la conducerea combinatului Liberty Galați. Compania a pornit în căutarea unui director general, interimatul funcției fiind asigurat de președintele CA Ajay Aggarwal

Radu Ionescu se retrage din funcția de director general al Liberty Galați și Tubular și va continua să lucreze pentru companie în calitate de advisor și partener de încredere.

Ajay Aggarwal, președintele Consiliului de Administrație al Liberty Galați, revine în funcția de General Manager Interimar. Potrivit descrierii făcute de societate, el are 35 de ani de experiență în trading, finanțe și operațiuni internaționale și cu un portofoliu de proiecte majore de M&A și business development în Europa, Africa și Asia. Ajay Aggarwal a condus Liberty Galați în perioada de criză post-covid și a realizat un adevărat turnaround în 2021, când compania a atins un nivel record de producție de 2,35 de milioane de tone, o cifră de afaceri de 9,37 de miliarde de lei și un profit de peste 1,5 miliarde de lei.

„Ajay Aggarwal are rezidența în România de peste cinci ani și este recunoscut ca un lider în industrie, iar în noul său rol va asigura continuitatea operațională și va conduce echipa Liberty Galați pentru a recâștiga poziția de pilon economic strategic al României”, se menționează în comunicat.

Compania a numit-o pe Oana Petrescu (foto mai jos) în Consiliul de Administrație. Potrivit descrierii făcute de Liberty, ea un profesionist recunoscut în mediul de business, care a avut un rol esențial în elaborarea planului de restructurare. Cu 30 de ani de experiență în finanțe și restructurarea afacerilor, Oana Petrescu are expertiză vastă în turnaround management și în creșterea performanțelor operaționale și financiare ale marilor companii. În cariera sa, a fost partener în firme de consultanță de top, precum Arthur Andersen, Ernst & Young și Deloitte, și a ocupat funcția de vicepreședinte executiv la BCR, în prezent fiind Restructuring Partner la Euro Insol.

Echipa de management Liberty Galați mai include profesioniști români, recunoscuți în industria siderurgică: Cornel Moisescu – Head of Production și Aida Nechifor – Head of Finance.

După performanțele obținute în funcția de Head of Primary, Cornel Moisescu (foto mai jos) a fost promovat Head of Production și va coordona întregul flux de producție, incluzând operațiunile din aria upstream și din aria downstream, precum Laminorul de Benzi la Cald, Laminorul de Tablă Groasă, Laminorul de Benzi la Rece, precum și liniile de zincare și acoperire organică.

Cu peste 20 de ani de experiență în cadrul companiei, Aida Nechifor a fost recent numită Head of Finance la Liberty Galați, anterior ocupând funcțiile de Head of Sustainability (2023–2025), director general (2021–2023) și CFO (2018–2021) pe platforma siderurgică de la Galați. Aida Nechifor aduce o expertiză solidă în finanțe și business, fiind un expert recunoscut în industria siderurgică, în calitate de președinte UNIRomSider.

În parteneriat cu o firmă globală de executive search, Liberty Galați a lansat, de asemenea, un proces amplu de recrutare pentru poziția de director general și pentru atragerea unor lideri de top în poziții-cheie, care să conducă compania în următoarea etapă.

„România are nevoie de oțel, de aceea obiectivele principale ale echipei de manageri români vor fi producția integrată a acestui material esențial pentru dezvoltarea economică a țării și consolidarea celui mai mare producător de oțel românesc, Liberty Galați, care susține sectoarele strategice ale economiei României, inclusiv apărare, construcții navale, energie și infrastructură.

Cu noua echipă de management și o direcție strategică clară, susținută atât de administratorii concordatari, cât și de experții din grupul Liberty, compania de la Galați are încredere deplină în capacitatea sa de a stabiliza operațiunile, de a îndeplini obiectivele din planul de restructurare și de a construi un viitor sustenabil pentru cel mai mare producător de oțel din România”, se încheie comunicatul transmis de companie.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...