Schimbul de tehnologie, un subiect dificil în restructurarea alianţei Renault-Nissan

Schimbul de tehnologie a devenit un subiect dificil în cursul negocierilor demarate de grupul auto francez Renault SA şi cel japonez Nissan Motor Co pentru restructurarea parteneriatului lor vechi de mai multe decenii, au declarat două surse din apropierea discuţiilor pentru Reuters.
AGERPRES - D, 23 oct. 2022, 13:44
Schimbul de tehnologie, un subiect dificil în restructurarea alianţei Renault-Nissan

În cursul acestei luni, Renault şi partenerul nipon Nissan au confirmat că poartă discuţii cu privire la o resetare a parteneriatului lor, care ar putea include şi o investiţie din partea Nissan în noua divizie care va regrupa operaţiunile Renault din domeniul vehiculelor electrice, scrie Agerpres.

În cadrul acestor discuţii, Renault ar putea să îşi vândă o parte din participaţia de 43% pe care o deţine la Nissan, o măsură care ar echilibra parteneriatului dintre cei doi constructori şi ar reprezenta o schimbare importantă pentru alianţă înfiinţată în 1999 şi care a fost condusă mult timp de Carlos Ghosn.

Însă potrivit surselor citate de Reuters, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, partajarea proprietăţii intelectuale a devenit un subiect central al discuţiilor.

Pentru constructorul francez, „relansarea” înseamnă că relaţia dintre Renault şi Nissan trebuie să fie mai mult decât una financiară, a precizat o sursă. „Ceea ce este important este ce aduce Nissan în termeni de proprietate intelectuală, inginerie şi proiecte comune”, a adăugat sursa.

În condiţiile în care Nisan deţine doar un pachet de 15% din acţiunile Renault, şi nu are drepturi de vot la constructorul francez, dominaţia de care se bucură Renault în cadrul parteneriatului cu Nisaan a fost de mult timp un punct de nemulţumire în Japonia. Mulţi directori de la constructorul auto nipon consideră că relaţia dintre Renault şi Nissan este una dezechilibrată, în special când vine vorba de dezvoltare.

Îngrijorările Nissan vizează schimbul de noi tehnologii, inclusiv cele referitoare la bateriile solide pentru vehiculele electrice care sunt dezvoltate în prezent, a dezvăluit a doua sursă citată de Reuters.

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, urmează să aibă o reuniune cu analiştii şi investitorii în data de 8 noiembrie, ocazie cu care este aşteptat să ofere noi informaţii cu privire la strategia grupului, inclusiv detalii cu privire la planul de a crea o divizie specializată pe producţia de vehicule electrice, denumită intern cu numele de cod „Ampere”, separată de divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, denumită intern sub numele de cod „Horse”.

Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la constructorul nipon, de la 43% până la 15%. Cele două părţi nu au ajuns încă la un acord cu privire la investiţiile în viitoarea divizie de automobile electrice, pentru că există o evaluare clară a acestei divizii, susţin sursele.

Bloomberg News susţine că Nissan ar urma să investească între 500 şi 750 de milioane de dolari în schimbul unui pachet de 15% din acţiunile viitoarei divizii de automobile electrice a Renault.

Sursele citate de Reuters susţin că, având în vedere necesităţile de investiţii, Renault este interesat în mod deosebit să ajungă la un acord. „Nu există niciun motiv pentru care Nissan ar trebui să participe în mod neapărat” la viitoarea divizie Renault, a precizat sursa citată, adăugând că producătorul auto nipon va trebui să explice acţionarilor săi motivele care au stat la baza investiţiilor.

O altă sursă din apropierea acestui dosar a spus că este posibil ca şi Mitsubishi Motors, al treilea partener al alianţei, să investească câteva procente în noua divizie Renault, în ideea de a-şi păstra relaţiile din cadrul alianţei.

Toţi cei trei constructori auto intenţionează să facă un anunţ oficial în data de 15 noiembrie, chiar dacă detaliile nu au fost încă definitivate şi discuţiile ar putea continua în săptămânile următoare.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...