Scoţia: După autonomie, urmează independenţa? – AFP

Economica.net
18 03. 2014
q_icon_scottish_flag_31_83452100

Ea are un parlament, Holyrood, şi un executiv, al cărui şef, Alex Salmond, militează puternic pentru independenţa Scoţiei.

Parlamentul, care are 129 de deputaţi aleşi prin scrutin proporţional, s-a întrunit prima dată în 1999. El deţine o parte din atribuţiile legislative care îi reveneau anterior parlamentului britanic şi controlează unele chestiuni de politică internă.

Forul legislativ scoţian are, de asemenea, competenţe în materie de educaţie, sănătate, locuinţe, mediu, justiţie şi transporturi, dar chestiunile referitoare la apărare şi politica externă ţin în continuare de Londra.

Ramură executivă a parlamentului, guvernul este condus din 2007 de Alex Salmond, care este liderul Partidului Naţional Scoţian /SNP/.

În opinia lui Salmond, autonomia de care dispune Scoţia din 1997 nu trebuie să fie decât o etapă spre independenţă.

Organizarea unui referendum privind independenţa Scoţiei în 2014 a fost aprobată prin acordul de la Edinburgh, semnat pe 15 octombrie 2012 de Alex Salmond şi premierul britanic David Cameron.

Dacă procentul opţiunilor de vot în favoarea independenţei este în prezent scăzut în sondaje, Scoţia a optat în schimb în favoarea repatrierii unei părţi din afacerile sale politice la referendumul din septembrie 1997.

Referendumul a avut loc la câteva luni după sosirea la putere în Marea Britanie a premierului laburist Tony Blair, care promisese să-i ofere mai multă autonomie Scoţiei, dar şi Ţării Galilor.

În 1979, un prim referendum a respins crearea unui parlament scoţian. Crearea parlamentului a fost apoi frânată aproape 20 de ani de guvernele conservatoare succesive de la Londra, toate fiind împotriva aspiraţiilor de independenţă a Scoţiei.