Scoția renunță la majoritatea restricțiilor de siguranță

Majoritatea restricţiilor anti-COVID-19 din Scoţia vor fi relaxate începând de lunea viitoare, a anunţat Guvernul local marţi, după "o scădere importantă" a numărului de infectări noi provocate de noul coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 ian. 2022, 18:28
Scoția renunță la majoritatea restricțiilor de siguranță

„Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 provocate de varianta Omicron a culminat în prima săptămână a lunii ianuarie, iar noi ne aflăm acum pe panda descedentă a acestui val de îmbolnăviri”, a declarat prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, în Parlamentul scoţian.

Ea a anunţat anularea restricţiilor aflate încă în vigoare, dar a îndemnat totodată populaţia la prudenţă.

Începând de luni, discotecile vor putea să se redeschidă, iar capacităţile de primire ale sălilor de spectacole vor fi crescute.

În prezent, doar membrii din trei familii diferite puteau să se întâlnească în spaţii închise, iar această limită va fi la rândul ei anulată.

Nicola Sturgeon a subliniat totuşi că „în pofida ameliorării situaţiei, nivelul cazurilor de COVID-19 în rândul populaţiei este încă ridicat”. „Deci, pentru a minimaliza riscul de a contracta virusul, ar fi înţelept să rămânem cu toţii prudenţi în interacţiunile noastre sociale în acest stadiu”, a adăugat ea.

Munca la domiciliu va fi în continuare recomandă acolo unde este posibilă, iar măştile sanitare vor rămâne obligatorii în spaţiile publice închise şi în transportul în comun.

În Marea Britanie, fiecare naţiune constituentă decide propria politică în materie de sănătate. Guvernul galez a anunţat şi el săptămâna trecută o relaxare progresivă a restricţiilor asociate noului coronavirus, după ce Ţara Galilor a depăşit vârful valului de infectări cauzate de Omicron, iar numărul cazurilor de COVID-19 continuă de atunci să scadă.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Sajid Javid, s-a declarat marţi „prudent de optimist” în legătură cu faptul că restricţiile asociate COVID-19 – printre care telemunca şi paşaportul sanitar în anumite spaţii – vor putea fi „puternic reduse” în Anglia începând de săptămâna viitoare.

Sajid Javid a declarat în faţa deputaţilor englezi că este posibil ca vârful numărului de spitalizări să fi fost deja atins.

Peste 152.000 de persoane au murit în Marea Britanie în primele 28 de zile după ce au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Cele mai recente statistici disponibile arătau luni că numărul noilor cazuri săptămânale a scăzut cu 41,7% în raport cu săptămâna precedentă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...