Scut anti-drone România. Acordul cu Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni, anunţă Nicușor Dan
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/drone-67859458678593-840x420.jpg)
Colaborarea celor două ţări are două componente, a explicat el, scrie Agerpres.
Prima este includerea în programul SAFE a unei componente de producţie de drone în România, cu finanţare prin SAFE „şi lucrurile vor fi semnate, ca toate celelalte, până la 31 mai”, a detaliat şeful statului.
Pe de altă parte, a completat el, există un cadru general, pe care discuţia abia a început, pentru fenomenul mai larg al dronelor, inclusiv antidrone.
„Aici este un proces tehnic în curs pe care aş zice că într-un orizont de una, două, trei luni o să-l finalizăm. Şi acest parteneriat care a început la nivel strategic în martie, când a fost preşedintele (Zelenski – n.r.), şi care va fi concretizat tehnic, cum am zis, în una, două, trei luni va permite o colaborare mult mai flexibilă pe tot spectrul dronelor”, a afirmat şeful statului.
Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat
Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat vineri că nu există riscul ca programul „Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) să fie blocat pentru România.
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă există riscul de blocare a programului european pentru industria de apărare, în contextul în care ultima ordonanţă de urgenţă a Guvernului pe această temă a fost atacată la Curtea Constituţională.
„Nu există riscul acesta. Cumva, pe măsură ce ne apropiem de 31 mai, discuţiile pe SAFE sunt tot mai dese. Există un backup în Parlament. Există o posibilitate de a interveni legislativ în Parlament, în timp optim, astfel încât termenul de 31 mai să nu fie afectat”, a răspuns preşedintele.
Şeful statului a vizitat expoziţia Black Sea Defense, Aerospace and Security – BSDA.