Se apropie sfârşitul politicii monetare relaxate în SUA: cea mai mare economie a lumii a crescut cu 2,3% în trimestrul doi

Economica.net
30 07. 2015
july4_34543400

În setul de date pe trimestrul al doilea se remarcă o creştere peste aşteptări a consumului, chiar dacă rata de creştere a PIB a fost uşor sub estimări. Media prognozelor economiştilor contactaţi în prealabil de Bloomberg anunţa o creştere economică de 2,5% în SUA în al doilea trimestru din acest an.

La începutul anului, economia SUA a fost ţinută în loc de o iarnă neobişnuit de grea şi de întârzieri în cascadă apărute pe lanţul comercial din cauza împotmolirii importurilor din Asia în porturile maritime de pe Coasta de Vest, unde operatorii portuari s-au confruntat cu conflicte de muncă şi defecţiuni tehnice. Totodată, încetinirea creşterii economice globale, în special pe marile pieţe emergente – China, Rusia, Brazilia -, a fost resimţită şi în America, alături de aprecierea puternică a dolarului.

Americanii consumă mai mult, încurajaţi de evoluţiile pozitive de pe piaţa muncii: cheltuielile de consum au crescut cu 2,9% în trimestrul al doilea. La polul opus, creşterea economică a fost trasă în jos de cheltuielile firmelor şi companiilor, care au crescut cu doar 0,6%, cea mai slabă evoluţie din ultimii trei ani. Şi cheltuielile publice au limitat creşterea economică, cu un avans de doar 0,8% – plus 2,2% la nivelul administraţiilor locale, minus 1,1% la nivel federal.