Se dau primii bani pentru autostrăzi din 2017. Cine sunt constructorii norocoşi

Şase constructori de autostrăzi au cerut bani de la Compania de Drumuri de la începutul anului, însă doar doi dintre aceştia au avut noroc până acum. Luni, 13 martie, au fost făcute primele plăţi din 2017 pentru construcţia şoselelor de mare viteză, către Salini şi Strabag.
Anemona Andone - mar, 14 mart. 2017, 22:15
Se dau primii bani pentru autostrăzi din 2017. Cine sunt constructorii norocoşi

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aprobat luni, 13 martie, primele două plăţi din 2017 pentru construcţia de autostrăzi, conform datelor din Registrul Operaţiunilor Generatoare de Obligaţii de Plată (ROGOP).

Salini Impregilo este unul dintre cei doi constructori de autostrăzi pentru care CNAIR a emis deocamdată ordine de plată. Firma italiană depusese pe 13 februarie o factură de 7,95 milioane de lei pentru lucrări la lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva.

Celălalt constructor norocos este Strabag, care a emis pe 15 februarie o factură către CNAIR în valoare de 4,85 milioane de lei, pentru lucrări la lotul Ungheni-Ogra din autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş.

Alţi patru constructori de autostrăzi au mai cerut bani de la CNAIR anul acesta, dar încă nu au fost plătiţi până la această oră, conform ROGOP.

Spre exemplu, Spedition UMB, firma lui Dorinel Umbrărescu, a emis încă de pe 25 ianuarie o factură de 7,87 milioane de lei pentru lucrări la tronsonul Gilău – Nădăşelu din Autostrada Transilvania. Încă nu a fost emis ordin de plată, deşi au trecut mai bine de 30 de zile calendaristice.

Pe de altă parte, ceilalţi trei constructori abia au depus facturile luna aceasta.

Grecii de la Aktor au emis pe 1 martie o factură de 2,73 milioane de lei pentru lucrări la ciotul de circa 3 kilometri de la intrarea în Capitală a autostrăzii Bucureşti – Braşov.

Cea mai mare factură, de 42 de milioane de lei, a fost emisă de Straco pe 2 martie. Suma reprezintă avansul solicitat de compania românească pentru lucrări la lotul Cheţani-Câmpia Turzii din autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş.

Şi austriecii de la Porr Construct au emis luna aceasta, pe 9 martie, o factură de 16,23 milioane de lei, pentru lucrări la lotul 4 din autostrada Sebeş – Turda.

Pentru lucrări la drumuri naţionale şi variante ocolitoare, CNAIR a început să efectueze încă de săptămâna trecută plăţi către constructori.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...