Se deschide o nouă fabrică în România. Un gigant investeşte 300 de milioane de euro

JTI investeşte aproximativ 300 de milioane de euro pentru construirea unei noi fabrici în Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, aceasta urmând să fie finalizată în 2027, conform datelor prezentate joi, în cadrul unei conferinţe de presă, de către reprezentanţii companiei.
AGERPRES - J, 26 mart. 2026, 15:04
Se deschide o nouă fabrică în România. Un gigant investeşte 300 de milioane de euro

„Aceasta este una dintre cele mai mari investiţii realizate de JTI în România. Reflectă încrederea pe termen lung în această ţară, în infrastructura sa şi în calitatea forţei de muncă. România reprezintă o piaţă cheie pentru compania noastră, fiind un hub industrial important în Europa. În prezent, aproape 1.600 de angajaţi lucrează pentru JTI în România, în fabrică, sediul central, birourile de vânzări şi în Global IT Hub, iar profesionalismul şi dedicarea lor se numără printre punctele noastre forte”, a declarat Gabriella Offeddu, director general JTI România, Moldova şi Bulgaria.

Potrivit unui comunicat al companiei, în anul 2025, JTI a contribuit cu peste 1,4 miliarde de euro la bugetul de stat al României, prin accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii, scrie Agerpres.

„Peste 70% din producţia realizată în România este exportată către aproximativ 70 de pieţe din întreaga lume. Fabrica noastră actuală se află în topul unităţilor JTI cu cele mai bune rezultate, având la bază excelenţa operaţională şi îmbunătăţirea continuă. Acest lucru demonstrează expertiza, fiabilitatea şi performanţa echipelor noastre. Noua fabrică va avea o suprafaţă de circa 70.000 de metri pătraţi şi va integra echipamente şi tehnologii avansate, precum şi procese de producţie extrem de eficiente, deschizând oportunităţi pentru dezvoltarea pe viitor”, a declarat Klaus -Walter Thul, Factory lead JTI România.

Potrivit acestuia, fabrica este proiectată să funcţioneze cu energie 100% regenerabilă. Noua fabrică va include, de asemenea, capacităţi extinse de gestionare a deşeurilor şi propria staţie de tratare a apei. Siguranţa şi calitatea vor rămâne priorităţi-cheie pe tot parcursul lucrărilor de construcţie şi a derulării operaţiunilor.

Noua facilitate, programată să fie finalizată în 2027, va înlocui actuala unitate de producţie din Bucureşti, care funcţionează în condiţii de spaţiu limitat. Tranziţia către noua locaţie se va realiza etapizat, pentru a asigura continuitatea producţiei.

JTI, membră a JT Group, este o companie internaţională. Compania îşi vinde produsele, din tutun şi nicotină, în peste 130 de pieţe. Cu sediul central la Geneva, Elveţia, JTI are peste 46.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează asupra unei crize de rafinare
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează ...
Cotațiile internaționale ale produselor petroliere au reacționat prompt după ce președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, au perfectat un acord de urgență......
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW pregătește lansarea modelului electric iX4, un SUV cu siluetă de coupé construit pe arhitectura Neue Klasse. Oferta ...
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Uniunea Europeană și China au ajuns la un „acord de principiu” menit să tempereze exporturile de vehicule hibride ...
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ia în calcul revizuirea strategiei SMR, eventual cu noi parteneri americani
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ...
Compania americană NuScale, partenerul Nuclearelectrica (SNN) în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare ...