Se pregătește o baterie de stocare a energiei de mare capacitate în vestul României: 1.200 MWh în județul Arad
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/05/baterie-monsson_edited-483x420.jpg)
Instalația, cu o durată de stocare de patru ore, este planificată în județul Arad, pe o suprafață de aproximativ 20.000 de metri pătrați, în apropierea unui important nod existent al rețelei electrice de înaltă tensiune. Dezvoltarea proiectului ar putea începe chiar în această lună.
Proiectul Arad BESS reprezintă prima investiție din campania VLA Energy de extindere a proiectelor de stocare independentă în regiune.
„Vestul României devine un coridor important pentru flexibilitate — cu diferențe structurale de preț, expunere la tranzacții transfrontaliere și o cerere tot mai mare pentru soluții susținute de stocare”, a transmis compania, adăugând că este deschisă discuțiilor cu parteneri tehnologici, de infrastructură și strategici interesați de platforme de stocare la scară mare.
Fondată în 2020, VLA Energy este o platformă de dezvoltare care livrează proiecte utility-scale de energie regenerabilă, stocare în baterii și infrastructură digitală verde, de la stadiul greenfield până la proiecte ready-to-build și implementarea investițiilor.
Compania are în portofoliu mai multe proiecte de mari dimensiuni, inclusiv proiectul Birda din județul Timiș, care prevede instalarea unui parc solar de 730 MW, co-localizat cu un sistem de stocare în baterii de 300 MW / 1.200 MWh. Potrivit site-ului companiei, această inițiativă se află în faza de pre-construcție.
Citește și:
Bruxelles-ul aprobă schema României de finanțare cu 150 mil. euro a amplasării de baterii. Detaliile și obiectivele schemei și cine se poate califica
Capacitatea instalată în unități de stocare dispecerizabile va ajunge la finalul anului de 2.000 MW, la care se adaugă bateriile prosumatorilor, a declarat recent vicepreședintele ANRE, Gabriel Andronache.
Capacitatea de stocare dispecerizabilă se va tripla în acest an în România, în condițiile în care, potrivit datelor furnizate de Gabriel Andronache, la finalul anului 2025 erau instalați aproape 600 MW, și, potrivit estimărilor ANRE pe baza Avizelor Tehnice de Racordare (ATR) solicitate, la finalul acestui an vom avea o capacitate instalată în stocarea dispecerizabilă de 2.000 MW.
“Dacă ne uităm pe datele de anul trecut, diferența dintre import și export nu este foarte mare. Problema este că exportăm pe vârf de producție, când vârful este mic, și exportăm pe vârf de sarcină, când prețul este mare. Lumea a înțeles că acel vârf de producție din timpul zilei trebuie întîrziat, iar asta se face prin stocare, și am constatat că au început să fie instalate capacități de stocare foarte mari. Am terminat anul trecut cu o capacitate de stocare dispecerizabilă (în sens de putere instalată – n.red.) de aproape 600 MW, la finalul acestui an ne așteptăm să depășim pragul de 2.000 MW”, a spus Andronache.
El s-a referit și la preocuparea crescândă pentru instalarea de capacități de stocare în rândul prosumatorilor – numărul lor a ajuns la 294.000 de finalul anului trecut, potrivit ultimelor date, spunînd că “66.000 de prosumatori au capacități de stocare, și probabil și ei au depășit 600 MW”