Se pregăteşte o mare lovitură la CCR? Ce spune PSD despre o lege de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că nu exclude ideea de a fi modificată legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, în contextul în care această instituţie a respins toate încercările de modificare a prevederilor privind pensiile speciale.
AGERPRES - mie, 22 oct. 2025, 16:03
Se pregăteşte o mare lovitură la CCR? Ce spune PSD despre o lege de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale

Grindeanu a fost întrebat dacă nu ar trebui să se găsească o soluţie de modificare a legii de organizare şi funcţionare a CCR în condiţiile în care aceasta a respins orice încercare a decidenţilor politici şi a Parlamentului de a modifica regimul pensiilor speciale, scrie Agerpres.

„Nu exclud aceste lucruri. Pe mine mă interesează în acest moment şi pe fiecare dintre noi ar trebui să ne intereseze să rezolvăm rapid această injustiţie, dacă vreţi, acest sistem care nu e just (referitor la pensiile magistraţilor – n.r.). Şi lucrul ăsta trebuie să-l facem cât mai repede. Suntem într-o situaţie în care pare că trebuie reluat de la zero acest proces, fiind respins pe formă acest proiect şi atunci avem diferite modalităţi de abordare. Fie putem să încercăm să reluăm în aceeaşi formă proiectul, fără a avea foarte mult dialog cu sistemul judiciar, sau să încercăm să discutăm inclusiv cu Preşedinţia României”, a spus acesta la Palatul Parlamentului.

El a precizat că nu va renunţa de ideea de formare a unui grup de lucru în interiorul coaliţiei care să elaboreze un nou proiect de lege privind pensiile magistraţilor.

„Ce am propus ieri a fost ca oameni şi de la PSD, şi de la PNL, şi de la USR şi de la UDMR care sunt specialişti în domeniu, eu nu mă pricep la aşa ceva, sunt ori miniştri ai Justiţiei, foşti miniştri ai Justiţiei, şi au avut dialog şi au această expertiză de a fi lucrat până acum cu acest sistem, să vină cu o soluţie rapidă. Asta a fost propunerea mea ieri, care e una de dialog, nu e una care să blocheze. Pare că nu e acceptată. Nu o să renunţ la ea”, a afirmat Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea Himalaya
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea ...
Numărul persoanelor dispărute în Nepal după o viitură masivă în regiunea Himalaya, la graniţa cu China, a crescut la 826, potrivit autorităţilor, aducând numărul total al persoanelor......
Proiect-gigant de stocare a CO2 sub Marea Nordului, susținut de UE
Proiect-gigant de stocare a CO2 sub Marea Nordului, susținut de UE
Un proiect uriaș pentru stocarea CO₂ produs de industriile europene sub Marea Nordului se apropie de decizia finală de ...
Încă un atac în Strâmtoarea Ormuz – O navă a fost lovită de un „proiectil necunoscut” (agenţie maritimă britanică)
Încă un atac în Strâmtoarea Ormuz – O navă a fost lovită de un „proiectil necunoscut” (agenţie maritimă ...
O navă a fost lovită de un "proiectil necunoscut" care a provocat un incendiu la bord, a anunţat în cursul nopţii de ...
De ce a mers şeful CIA la Moscova – presă SUA
De ce a mers şeful CIA la Moscova – presă SUA
Călătoria neobişnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea ...